„Lupii” este o carte isteață, surprinzătoare, cu indicii de descifrat, amuzantă, ilustrată măiastru, cu sfârșit alternativ - ușor de văzut pentru ce a fost premiată. Must read. Ar putea fi rezumată foarte simplu: iepurele este un animal pe care lupul îl mănâncă. Sau nu?
Iepurele merge la bibliotecă și împrumută o carte despre lupi. Este o carte informativă, nu o poveste, din care află despre habitatul și obiceiurile lupilor. Citește cu mare curiozitate cum trăiesc ei în haite, cum se simt peste tot acasă, la Polul Nord, dar si în orașe și sate sau în păduri. Până aici imaginile lupilor (ni se arată pagina din cartea pe care o citește iepurele) au dimensiuni mici, dar dintr-odată, când ajunge la pagina unde citește că au gheare ascuțite, lupul devine uriaș, atât de uriaș încât iese din carte. Nu îl mai vedem în carte, ci alături de iepure, care citește în continuare absorbit și alte informații îngrijorătoare, precum că lupul are o coadă țepoasă (iepurele se urcă absent pe coada lupului uriaș), o blană deasă colcăind de purici și căpușe (iepurele merge pe spatele lupului), fălci puternice și 42 de dinți (cap de lup în prim-plan, iepurele a ajuns în vârful botului, tot nu realizează unde e). În fine, lupul e carnivor, mănâncă animale mari, dar și mici, precum șoricei și… și… Acum îi pică fisa iepurelui (ce imagine puternică, pe pagina dublă doar ochii lupului focusați cruciș pe iepurele care îi ajunsese pe bot)! Pauză dramatică… și dăm pagina! Vedem numai coperta roșie a cărții, zgâriată puternic, cu o bucățică de hârtie zburată pe care e terminată fraza începută, lupii mănâncă și iepuri. Sfârșit.
Al meu fiu de 7 ani a rămas blocat. Nu se aștepta la un asemenea sfârșit. Am dat pagina mai departe și am citit un anunț scris ca un disclaimer. Cititorul e asigurat că niciun iepure nu a fost mâncat în timpul creării acestei cărți, care e doar o poveste (o chemare la realitate pentru micii cititori care pot fi afectați) și ni se propune un sfârșit alternativ.
Pe o pagină-colaj din fragmente de hârtie aparținând poveștii, putem citi (cu voce exagerat de calmă, gen anunț de aeroport) că lupul acesta era vegetarian, așa că el și iepurele au devenit buni prieteni, au împărțit un sandviș cu gem si au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Numai că ceea ce ne dăruiește cartea nu se termină aici. La prima citire nu am observat nici eu, de-abia la a doua, când Filip se întreba ce este cu ultima pagină, pe care sunt reproduse foto cu diverse scrisori, vedem că sunt adresate iepurelui nostru, iar una se poate scoate din plic și citi, este de la biblioteca, iepurele e somat să returneze cartea despre lupi, deja amenda a ajuns la 23.75 euro. Și atunci ne-am dat seama că fondul pe care sunt scrisorile așezate este de fapt un covoraș din acela de iută de pus la intrare, deci iepurele nu-și mai ridicase corespondența de la o vreme… adăugat la faptul că nu returnase cartea… hmmm, oare de ce?…
Sunt nuanțe și aspecte pe care un copil de 3 sau 4 ani nu le poate prinde, de unde recomandarea mea de 5 ani cel puțin. Plus că dacă e citită mai târziu, cum am făcut noi (din întâmplare), deja au avut loc niște acumulări și ieșirea din tiparul cunoscut e binevenită, se pun rotițele în mișcare. Mi-a plăcut mult și că demonstrează unui copil puterea cărților, poți face ce vrei în ele, poți trăi câte vieți alternative vrei.
