În top five, la categoria haioase. Ilustratorul e extraordinar, out of the box, iar povestioarele simple, după aceeași winning formula: Winnie, vrăjitoarea ușor naivă și bună, are câte o mică problemă sau ceva de făcut și de multe ori folosește vrăjile din cartea ei magică. Prima oară lucrurile îi ies pe dos, după care le repară cu încă o vrajă, ajutată deseori de fidelul ei motan Wilbur.
În română au fost traduse WINNIE BABA-CLOANȚA (prima din serie) și IARNA LUI WINNIE , pe care le-am citit când micul meu avea 3 ani și 10 luni. I-au plăcut atât de tare încât am comandat setul de 16 de pe Amazon și de atunci le-a(m) tot recitit, până pe la 4 ani și jumătate. La sfârșitul zilei, când puneam la loc teancul scos de el peste zi, mereu găseam și câte 3-4 Winnie.
Clar fac parte din categoria cărților de avut în bibliotecă, de dragul copilului și al copilului din adulți. Micul se uită la ilustrații la infinit, mie îmi răcoresc mintea și râdem, râdem mult. De fiecare dată când Winnie face câte o vrajă, mă opresc și el strigă cât de tare poate „abracadabra”, în locul vrăjitoarei. Fiecare carte anunță pe prima pagină câte o provocare, de exemplu „câți oameni de zăpadă apar în carte?”. Copertele interioare conțin zeci de desene primite de la copiii care îi iubesc pe Winnie și Wilbur. De fiecare dată micul meu se uita la ele cu atenție și îmi cerea să îi citesc numele copiilor. În poza finală am redat seria completă a cărților ilustrate („picture books”), dar urmează și categoria „young fiction”, unde ilustrațiile sunt alb-negru și mai puține.