Despre iubirea dintre nepoți și bunici, nevoia organică a unora de alții. Cartea aceasta e atât de plină de duioșie și de iubire! Pentru băiețelul meu a fost terapeutică, cred, cât timp pandemia ne-a obligat să folosim mult comunicarea video online. De pe la 5 ani nu mai scoate cartea asta, dar înainte de 4 ani, când nu prea îi plăcea să vorbească online, o citeam des.
Yoko și bunica ei locuiesc pe două dealuri la depărtare. Într-o zi, celor două li se face așa de dor încât pornesc una spre cealaltă, Yoko se suie în autobuz, bunica în tren și se ratează una pe cealaltă. Așa că aleargă amândouă înapoi, bunica în taxi, Yoko într-un camion, iar nu se găsesc. Tare necăjite, nu se resemnează și pornesc din nou, Yoko pe trotinetă, bunica pe scooter, singurul lor gând fiind una la alta. Se întâlnesc, în sfârșit, în dreptul unui copac mare și se aruncă una în brațele celeilalte. Fericite, savurează mere din coșul pe care îl culesese bunica din grădină, sub copac, și se înțeleg ca de fiecare dată când le va copleși dorul, să se întâlnească lângă copac. Cine a avut o bunică iubită o să se regăsească în cartea aceasta și o să simtă toată disperarea crescândă a personajelor când tot nu se puteau întâlni. De câte ori o citeam, micul meu voia să o sunăm pe bunica lui iubită.
Am citit undeva opinia unui părinte în sensul că nu e de recomandat cartea pentru că ar încuraja copilul să plece singur la drum să o întâlnească pe bunica. Eu una cred că cititorii de vârsta potrivită pentru această carte nu sunt capabili încă mental să vină cu asemenea idei și chiar dacă le vin, sunt încă la vârsta la care părintele e lângă ei și îi îndrumă.
