Povestioara despre prietenii-insecte care împart proviziile iarna nu e ceva special, e aceeași din multe ale asemenea cărți, dar ilustrațiile sunt spectaculoase. Dacă ar fi să arăt unui copil de 3 ani o carte despre cum sunt lucrurile conectate sub pământ și ce transformări aduce iarna și apoi cum se trezesc toate primăvara, aceasta ar fi. Nu este o carte științifică, e o povestioară.
Insectele sunt antropomorfizate, joacă cărți, vorbesc etc., însă lumea lor e fabulos înfățișată. Ceea ce are special această carte este senzația de continuitate fizică de la o pagină la alta, parte din rădăcina copacului de pe o pagină se scurge de pe ilustrație și intră pe următoarea pagină, tunelele de sub pământ continuă de la o pagină la alta. Prin ilustrațiile cu totul speciale, complementează foarte bine o carte științifică despre trecerea anotimpurilor.
Un vierme, două râme, un gândac și o omidă se pregătesc de iarnă, adună frunze și strâng provizii. Omida are nevoie numai de un pătuț cald din fire strălucitoare. Viermele ascunde o ceapă în cămară, gândindu-se cu plăcere la momentul în care o va ronțăi. Pământul îngheață, fulgii încep să cadă, prietenii își trec zilele împreună, jucând cărți, până într-o zi când omida se învelește în coconul ei și nu mai iese de acolo. În toiul iernii, viermele își aduce aminte de comoara din cămară, dar când descuie ușa, ceapa lui minunată era crăpată. Gândăcelul crede că e vina lui și mărturisește că nu se putuse abține să nu ia o gură pe furiș. De fapt niciunul dintre prieteni nu știa că primăvara nu era departe și ceapa se pregătea să se trezească la viață. Mai bine, altfel ar fi ronțăit-o și n-ar fi apucat să vadă minunăția de lalea care iese la suprafață când pământul se încălzește din nou. În vârful ei, omida, acum un fluture minunat, își asigură prietenul viermișor că va veni și vremea lui să zboare.
Noi am dat târziu de ea. La 5 ani, al meu voinic era acaparat deja de lucruri ne-naturale care merg pe șine cu 400 la oră, așa că a frunzărit-o lipsit de interes. Nici măcar ilustrațiile nu l-au atras. I le-am arătat, l-am oprit puțin asupra stilului lor, dar a fost tot ce am reușit. „Știu, știu deja!” a fost răspunsul.😄
