Un album frumos, realist, despre toamnă și trecerea spre iarnă, cu tot ceea ce aduce ea. Nu are nicio poveste, este o descriere, o înșiruire de imagini superbe în care copiilor foarte mici li se poate ilustra cum natura și animalele se pregătesc de iarnă. După ce vede această carte, un copilaș de 3 ani spre 4 poate da fuga afară, cu un caiet și creioane colorate, să deseneze și el ce vede (alternativ, se poate sui cu ele într-un copac și nu-l mai dați jos de acolo). Spre 5 ani cred că deja își pierde din farmec, poate fi prea simplă pentru cititori inveterați.
Vârstă | Categorii | Etichete | Limbă | Extra |