Grozavă și distractivă carte pentru învățarea numerelor de la 1 la 100. Aș zice nu din prima, poate fi intimidantă, dar odată ce 1-10 e stăpânit și îndrăgit, asta e THE book! Fiind o carte cu focus pe numărat, nu are text, decât două-trei fraze la început și la sfârșit, să ne introducă în poveste, așa că se poate cumpăra în orice limbă o găsiți!
Conceptul e foarte haios, cititorul meu de 4 ani și 8 luni a fost foarte încântat. Povestea e simplă: un băiețel e invitat într-o casă cu 100 de etaje, practic un turn foarte înalt. Cartea trebuie ținută deci pe verticală, ceea ce deja i s-a părut cool. Fiecare pagină dublă conține 10 etaje, de la 1-10, apoi 11-20 etc, și prezintă câte un animăluț. Etajele 1-10 sunt ale șoriceilor, 11-20 ale veverițelor, 21-30 ale broaștelor și tot așa, fiecare fiind decorată diferit, foarte simpatic și cu tot felul de detalii amuzante. Poți număra la fiecare pagină dublă tot ce mișcă, sunt nenumărate oportunități, foarte variate. E imposibil de descris, numai din imagini vă puteți da seama.
Mai sunt și (în traduicere liberă) 100 DE ETAJE SUB PĂMÂNT, 100 DE ETAJE SUB MARE si 100 DE ETAJE ÎN PĂDURE.