Carte duioasă și amuzantă despre iubirea dintre mamă și copil, de citit de pe la 2 ani târzii. Puiul iese din ou în timp ce mama e plecată după mâncare, și pornește în lume să o caute. Devreme ce nu apucase să vadă cum arată, întreabă pe rând tot felul de animale și chiar obiecte dacă sunt mama lui, până când o recunoaște într-un final.
Pe aceeași linie emoțională cu MAIMUȚICA BRAMBURICA , această carte se deosebește prin aceea că puiul de pasăre nu își cunoscuse încă mama, așa că, atunci când pleacă în căutarea ei, deși trece pe lângă ea, nu o vede. Altfel, formula e similară: întâlnește pe rând un pisoi, o găină, un dulău, o vacă, o mașină, un vapor, ba chiar un avion, despre care crede că ar putea fi ea. După fiecare, puiul recapitulează animalele pe care le văzuse și care nu erau mama lui, repetiție binevenită pentru micul cititor. Sunt câteva momente în care puiul își exprimă teama că nu-și găsește mama, dar nu se lasă descurajat, ci merge mai departe.
În final, ultimul întâlnit, un excavator, care îl ridică sus cu cupa sa uriașă, reușește să-l sperie. Puiul își pierde în final cumpătul și nu mai reușește decât să strige din toate puterile după mămica lui. Excavatorul se oprește și - surpriză! - îl așează binișor drept în cuibul din care plecase. Chiar atunci se întoarce și mama cu viermișorul în cioc. Puiul o recunoaște, fericit.