Nu ne-a entuziasmat ultima carte a lui Oliver Jeffers, pe care altfel îl placem foarte mult. Nu aș fi cumpărat-o, dacă aș fi avut ocazia să o răsfoiesc înainte. Cred că am citit-o prea tîrziu (5 ani și 10 luni). Nu are nicio poveste sau are una foarte simplă, pentru vârste mai mici: o fetiță pornește prin casă cu o lanternă în căutare de fantome. Ea nu le vede, noi le vedem. Cum așa?
Pentru că fiecare pagină cu fetița are alături o pagină velum pe care sunt fantomele, care se văd slab, pentru că sunt pictate cu alb. Dar când suprapui pagina velum peste pagina cu fetița, fantomele se poziționează pe scări, sub masă, pe candelabru etc.
Fantomele nu pot speria, sunt zâmbărețe și participă la joaca de-a v-ați ascunselea. Poate că genul acesta de carte face pe copiii mai mici să râdă (în fine, pe cei pe care nu îi sperie ideea unor ființe invizibile bântuind noaptea prin casă), n-aș putea spune. Noi n-am mai deschis-o a doua oară.
