„Povestea lui Jack Îngheț” ne-a ținut ușor în suspans și ne-a și amuzat. Am citit-o la 6 ani fără două săptămâni, atunci am dat de ea, și totul a fost bine înțeles. Pe vremea când copacii s-au mutat de la întuneric, sus pe un deal luminos, iar creaturile fantastice locuind cu ei au fermecat pădurea, un băiețel găsit dormind la rădăcina unui copac îi salvează de goblini.
Creaturile pădurii (foarte haios și simpatic ilustrate) și înșiși copacii l-au adoptat și l-au învățat felul lor de viață, inclusiv magie. Jack avea și el o abilitate cu totul specială, și anume tot ce atingea îngheța. Din păcate, odată cu intrarea lui în pădure, drumul a rămas deschis și goblinilor, care plănuiau o invazie pentru a obține magia mult-râvnită. Nu vă temeți, totul se termină cu bine.
Între timp, până purced la invazie, goblinii îl prind pe Jack dar, cum nu erau prea deștepți, Jack face un târg cu ei: dacă îi ajută să prindă soarele (în care se afla toată magia și care se culca în fiecare zi în lacul din pădure, îi asigură el), atunci ei trebuie să promită că nu vor intra niciodată în pădurea fermecată. Bineînțeles că goblinii nu aveau de gând să se țină de cuvânt, așa că Jack îi păcălește și el. Le arată reflexia lunii în lac și le spune că acela este soarele, apoi atinge lacul și acesta se acoperă cu o pojghiță de gheață, pe care goblinii, încântați, o iau pe sus. Degeaba se înfurie când, nu mult după aceea, rămân doar cu apă șiroind. Jack pregătise capcane cu lipici de melc în care goblinii se prind, după care Jack îi îngheață. Mare sărbătoare în pădure, iar fericirea îl împlinește pe Jack: îi cresc aripioare și zboară. Deși nu își amintea nimic despre trecutul său, se simte în sfârșit acasă. Iar goblinii rămân cu buza umflată, încercând morocănoși să facă rost de magie, până în ziua de azi.
