În loc de prințul cel mai frumos etc. care face fapte de vitejie și cucerește prințesa cea mai frumoasă etc., marele autor american William Steig creează personajul lui Shrek, o pocitanie de două ori mai urâtă decât ambii lui părinți, care face fapte de mare distrugere și cucerește o prințesă preahidoasă. Limbaj plin de scârboșenii (traducere perfect de buboasă a Laurei Albulescu), garantat să stârnească gâlgâieli de râs celor mici și mari. Recomand cel puțin 4 ani târzii, ca să fi avut timp cititorul să acumuleze ceva clișee cu prinți și prințese și să poată astfel aprecia mai bine contrastul.
Totul e pe invers. Din doi părinți cumplit de urâți iese o creatură și mai urâtă, care era maxim de fericit să vadă cum totul se ofilește și fuge în calea lui. Pe drum șterpelește mâncarea unui biet țăran, face Fulgerul, Ploaia și Tunetul să își tălpășița și năucește un dragon cu privirea lui puturoasă. În fine, întâlnește măgarul prezis de o vrăjitoare, care îl duce la un castel, unde îl alungă cu o flacără nemaipomenită pe cavalerul care îl păzea. După scena de admirare proprie într-o cameră a oglinzilor, o găsește pe prințesă, de care se îndrăgostește pe loc. Și ea de el. „Și-au trăit îngrozitor până la adânci bătrâneți, băgând o spaimă vecină cu moartea în oricine se lua de ei.”
