Scrisă în 1940, această carte despre niște maimuțe hoțomane care șterpelesc șepcile unui vânzător ambulant a devenit clasică. Pe noi nu ne-a amuzat deloc, probabil pentru că am citit-o prea târziu, la 5 ani și câteva luni și ne-a iritat comportamentul maimuțelor. Nici ilustrațiile nu sunt printre favoritele noastre.
Într-o dimineață, un vânzător ambulant, care își purta marfa (șepci colorate) pe cap, nu reușește să vândă niciuna, așa că, înfometat și fără bani pentru prânz, decide să facă o plimbare la țară. La un moment dat se oprește să se odihnească sub un copac, având grijă ca turnul de șepci să nu se prăbușească. Când se trezește, ia șepcile de unde nu-s! Când se uită în sus, vede o grămadă de maimuțe în copac, fiecare purtând câte una din șepcile lui. Negustorul le cere în mod repetat să îi dea șepcile înapoi, dar maimuțele refuză. Negustorul se supără tot mai tare, pe măsură ce maimuțele îl imită de fiecare dată și nu îi dau înapoi șepcile. Probabil că la o anume vârstă și pentru mulți cititori este o situație amuzantă, dar Filip nu s-a amuzat, poate pentru că maimuțele i se par iritante, nici lui nu-i place să fie imitat în asemenea situație, nu vede gluma.
Într-un final, învins, negustorul renunță, trântindu-și de pământ șapca care îi rămăsese și dă să plece. Atunci maimuțele îi aruncă șepcile jos. Negustorul le culege, le așează iar cu grijă într-un turn pe cap și pleacă spre oraș. Mda.
Eventual să fie folosită pentru genul de apropo „așa nu, fiule, nu-ți bate joc de oameni”?
