Povestioară pe care nu i-am citit-o micului meu, deși a sosit în pachetul de Crăciun, pentru că nu cred că l-ar fi prins. Cartea e cumva între două ape: e prea avansată pentru 3 ani și prea simpluță pentru 5 ani. Mesajul environmentalist nu poate să-și atingă ținta la vârsta aceea. Pe de altă parte, pentru un copil mai mărișor, soluțiile găsite sunt neverosimile. Parcă îl aud pe puștiul meu: „ajută la ceva dacă nu mai folosim o zi tehnologia? Sau nu se mai topesc ghețarii dacă îi acoperi cu scrisori? Păi se udă…”.
În decembrie, Baba Iarna se trezește, gata să se dezlănțuie peste lume din regatul ei aflat în Laponia, dar când se dă jos din pat, totul e o băltoacă. Ghețarii se topesc, sania nu mai merge. Baba se supără și decide că Moș Crăciun nu mai poate duce daruri copiilor. Ajutat de servitorul Iernii, iepurașul Tălpici (personaj plângăcios și atât), Moș Crăciun are două idei care readuc înghețul: spiridușii cer oamenilor să nu mai folosească mașini etc. pentru o zi, în scopul reducerii gazelor nocive; și să facă din toate scrisorile primite o pătură cu care să acopere ghețarii ca să nu se mai topească. Soluțiile funcționează și Iarna e de acord să vină iar, deci și Moșului i se permite să-și reia jobul.
