Legenda lui Robin Hood in a nutshell, amuzant scrisă, cu animale în loc de oameni. O carte plină de acțiune, cu multe ilustrații, aș zice că are gust mai bun de la 5 ani și jumătate în sus. Numai prefața are un ton serios, fiind o introducere în istoria vremurilor în care se desfășoară acțiunea, cu ceva background despre cucerirea normandă și tensiunile cu băștinașii anglo-saxoni. Cartea e împărțită în capitole de câte 2-4 pagini. Ilustrațiile frumoase abundă, textul e puțin, dar presupune o vârstă la care să fie înțelese niște noțiuni, ca să aibă haz și sens toată povestea.
În primul capitol ne este prezentat Robin Hood (un motan pătat) și ceata sa de hoți, cu ce se ocupa, cum lua de la bogați și dădea la săraci, aici cu ironii rostite sotto voce, ca de pildă când o văduvă cu copii primește un set de vase aurite, pe care și le pun pe cap să se apere de ploaia care le intra prin acoperiș, iar Robin își spune în barbă că drept umbrele le-ar fi ajuns și niște străchini de lemn. Acesta este un exemplu de text pentru care e nevoie un anumit nivel de înțelegere ca să fie gustat pe deplin.
Al doilea capitol se ocupă de Little John și vestita bătaie cu ciomegele pe podul de peste râu, cu alte ipostaze haioase de genul măicuțele cărora ceata le duce lucruri furate îi dau lui Robin în dar o pălărie caraghios de nepotrivită.
În al treilea capitol Robin merge în Nottingham deghizat ca vânzător de brânzeturi, iar șeriful (un mistreț), fără să îl recunoască, încearcă să profite de el, dar până la urmă e atras în pădurea Sherwood și jefuit. Nu se poate Robin Hood fără Lady Marian, care se întâlnesc în pădure, deghizați, neștiind unul de altul, și sfârșesc prin a se lupta cu forțe egale, așa încât Robin suflă din corn și își cheamă amicii care să-l salveze. Vestita întrecere de tras cu arcul în care Robin participă deghizat e subiectul capitolului cinci, iar bonomul frate Tuck al capitolului șase.
Vine și momentul prinderii lui Robin și al unui capitol foarte dinamic, în care ceata veselă pun la cale un plan pentru a-l elibera și a deturna bunătățile de la petrecerea aniversară a șerifului către săraci. În fine, regele Richard Inimă-de-leu își are capitolul lui, cu sfârșitul fericit binecunoscut.
