O continuare a faimoasei cărți GRUFFALO , tot în rime, la fel de isteață ca prima, dar mai duioasă. Povestea se desfășoară în atmosferă de iarnă, așa că merge păstrată pentru sezon, ca pauză binevenită între cărțile despre Moș Crăciun. Recomandarea editurii Macmillan este 2-4 ani, dar nouă ne-a mers după 4 ani, ca și GRUFFALO. Am încercat mai devreme și micul meu nu a înțeles cum l-a păcălit șoricelul pe Gruffalo și nu s-a amuzat prea tare. Cartea are mai mult farmec dacă prima a fost citită înainte.
Gruffalo, creatura fioroasă care și-a găsit nașul în prima carte, e adult acum și tătic iubitor al unei fetițe curioase și aventuroase ca toți copiii. Una dintre poveștile favorite este cea despre Șoarecele cel Mare și Rău, cu care tata o sperie ca să nu se îndepărteze prea tare de peștera lor. Desigur, ce o atrage cel mai tare pe fetiță? Să îl vadă și ea pe faimosul Șoarece. Tentația e prea mare, așa că într-o noapte se strecoară din peșteră când tata doarme și pleacă în aventură. Viscolește tare, e întuneric, îi e frig și frică, dar merge mai departe. Când descoperă urme noi în zăpadă, crede că a dat de Șoarece, dar fiecare dintre animalele descoperite aveau numai unele dintre trăsăturile descrise de tata. Când în fine dă de șoricel, deja nu prea mai credea în existența legendarului Șoarece Mare și Rău și în niciun caz nu îl suspectează pe „ăsta micu'”, dar îl găsește bun de ospăț. Șoricelul folosește același truc cu care îl păcălise și pe tatăl ei: se suie în copac și proiectează o umbră uriașă, pe care fetița lui Gruffalo o ia drept Șoarecele Mare și Rău. Îngrozită, o ia la sănătoasa spre peșteră, care nu i se mai pare acum atât de plictisitoare, și se ghemuiește lângă tăticul ei.
