Cartea are în prim-plan o altă bucățică de copilărie - regretul unui copil după ce își donează jucăriile de pluș în scopul de a strânge bani pentru un adăpost de animale - abordată cu sensibilitate și intuiție în această carte fabulos ilustrată.
Cât de realist! Sigur că după ce îți dăruiești toate jucăriile de pluș iubite, într-un moment de entuziasm, în scopul de a strânge bani pentru lucruri necesare la adăpostul de animale, cel mai probabil te cuprinde regretul! Animalele de pluș nu sunt simple jucării, ci figuri de atașament, care ascultă mereu cu răbdare, nu sunt ocupate cu altceva, dorm noaptea cu tine, sunt parteneri în cele mai trăsnite jocuri și sunt bucuroase să repete cu tine același joc la infinit.
Alți autori ar aborda această situație ținând predici despre cum fapta bună te face să te simți mai bine, spunând astfel copilului cum trebuie să se simtă. Noi preferăm abordarea cărții de față, în care simțim împreună cu Toni atât entuziasmul de a ajuta animalele de la adăpost, cât și regretul dureros după ce rămâne fără jucăriile lui de pluș.
Mama și Toni sunt implicați îndeaproape la adăpostul de animale. Înțelegem că era un obicei ca ei să contribuie acolo. De această dată, cu ocazia unei petreceri de vară, mama va da un concert la violoncel, iar Toni își va dona plușurile pentru tombolă. Banii strânși vor fi folosiți pentru mâncare și medicamente.
Mama lui Toni e un model pentru mine. Când Toni anunță că vrea să-și dăruiască jucăriile, își spune părerea clar, pentru că îl cunoaște foarte bine și știe că nu e pregătit să renunțe la ele, dar nu-l oprește. Toni trebuie să își poată lua acest gen de decizii singur, cu toate consecințele care pot urma. Când Toni regretă după aceea și nu poate dormi fără ele, îi validează emoția și îl ajută să o gestioneze. Jucăriile de pluș nu pot fi înlocuite, dar mama îi dăruiește lui Toni pe Paul, motanul ei de pluș, pe care nu-l mai scosese din valiza ei de treizeci de ani. Motanul nu mai are ochi, blana îi e tocită. Împreună, mama și fiul îl repară puțintel, îi cos ochi din cerceii mamei, apoi Toni îl învelește în păturică și îl ia cu el pe canapea. Paul e din nou iubit cum numai un copil poate să o facă.
Acum, când scriu această recenzie, trecem exact prin momente din acestea, de atașament cu un iepuraș de pluș. Ca și Toni, Filip îmi cere să i-l aduc când îl iau de la școală și se supără și pufnește când se întâmplă să-l uit. Toni nu știe însă ce surpriză îl așteaptă când mama nu i-l aduce pe Paul: l-a adoptat pe Valentin, motanul uriaș de la adăpostul de animale.
Câteva cuvinte despre ilustrații. Bineînțeles, sunt de pe altă lume, îți vine să mângâi pisicile (Filip) și să săruți obrăjorii lui Toni (eu). Pe lângă asta, vă invit sa observați detaliile din fiecare cameră, pe pereți, obiectele decorative din casa lor, făcute clar de ei. Spun foarte multe despre cum crește Toni și ce relație are cu mama lui.
Nu ratați, de aceeași autoare, JOCURILE COPILĂRIEI , despre provocările pe care le prezintă apariția unui nou prieten, și SMON SMON , o poveste despre prietenie care se desfășoară într-o lume plină de fantezie.
