O carte sensibilă care, citită la momentul potrivit, poate oferi sprijin emoțional copiilor, într-un mod subtil, nemoralizator, atunci când simt cum cresc și îi încearcă sentimente firești de neliniște sau teamă. Este singura carte pentru copii a marelui dramaturg american Arthiur Miller, scrisă în 1963.
O cunoaștem pe Jane de când e bebeluș și nu se desparte de o păturică moale si roz, sprijinul ei emoțional pe parcursul întregii zile. Lumea e mare și plină de lucruri care sperie, de la jocul singură în țarc, până la întunericul din cameră la ora de culcare.
Jane crește, poate să facă o mulțime de lucruri singură, dar seara la culcare are nevoie de „pătuca” ei roz ca să adoarmă liniștită. Când mai crește puțin, așa încât se poate încălța singură, mama îi înlocuiește păturica roasă de atâta spălat cu una nouă, mai mare, care ajungea sa o învelească, dar Jane nu poate renunța la ea. Într-o scenă foarte realist scrisă, mama insistă cu blândețe că pătura era pentru bebeluși, că se tocise și se rupsese de atâta spălat, dar o lasă pe Jane să o examineze, să o încerce și să ajungă singură la concluzia că de fapt ea crescuse, și nu se micșorase păturica. Jane acceptă pătura cea nouă, dar își ține și păturica cea veche cu ea.
Timpul trece, Jane începe școala, învață să citească, ajunge să meargă singură la cumpărături. Crește așa încât are voie să meargă cu bicicleta departe de casă și într-o zi își aduce aminte de pătucă. Mama o păstrase între cârpele de praf, atât de ruptă și mică ajunsese. Jane o ia din nou la ea în cameră, uimită de cum arată, fără să știe ce era de făcut cu ea (dar nu mai are nevoie să o ia cu ea în pat). O pune pe pervaz și adoarme cu fereastra deschisă.
A doua zi, o pasăre mică ciugulea din pătucă șî desprindea fir după fir. Speriată, Jane își cheamă părinții, care îi explică înțelegători că pasărea duce firele să-și facă cuib pentru puișori. Jane crescuse într-atât încât putea dărui lucrurile ei de bebeluș altora. Îmi place că rolul principal în conversație aparține tatălui, deși amândoi părinții sunt prezenți într-un moment atât de important.
Prin descrierile amănunțite ale abilităților lui Jane, pe măsură ce trec anii, micul cititor se poate așeza ca în fața unei oglinzi, se poate recunoaște în toate etapele, poate să constate cât de mult a crescut și el, ca și Jane. Ilustrațiile nu ne-au entuziasmat, pe alocuri chiar nu corespund deloc textului.
Filip a vrut-o de multe ori pe la vârsta de 4 ani târzii, când începuse școala. Am citit-o de curând, la câteva săptămâni înainte de a împlini 7 ani și l-a emoționat. Nu a spus nimic, doar și-a strâns tare iepurașul în brațe, iar eu l-am strâns pe el.
