Nog één keer

Așa arătam și eu în multe seri, mamă-dragon prăbușită de oboseală, adormind în vreme ce citeam, ca în această carte, și așa fumega și micul meu dragon, frustrat că nu îi citeam MICUL URS POLAR a n-a oară în acea seară.

Super cărticică amuzantă și pentru părinți, și pentru copii, care surprinde exact această fază de dezvoltare, în care copiii au nevoie de repetiție și ne aduc la citit aceeași carte, pe care o vor citită de atâtea ori încât noi, adulții, ne săturăm de ea, o învățăm pe deasupra, adormim cu ea în brațe.

Dragonașul se cuibărește cu păturica lui favorită sub aripa ocrotitoare a mămicii, ca să i se citească o poveste înainte de culcare. Pagina respectivă arată și cartea deschisă, așa încât citim și noi odată cu ei, e o poveste în rime, personalizată, despre un dragon care în loc să se ducă la culcare seara, ieșea afară, băga spaima în troli și visa la prințesă prăjită. La sfârșitul poveștii, dragonașul nostru cere mamei să îi mai citească încă o dată, și încă o dată, șî încă o dată. Mămica dragon încearcă ce poate, dar de fiecare dată reușește să citească tot mai puțin, până când, cu toate eforturile, dragonașul nu mai reușește să o trezească.

Și ce face un dragonaș furios? Scuipă flăcări, bineînțeles. Literal. Cartea e găurită la paginile finale și coperta posterioară.

Galerie foto ( 4  ) - click pe poza de dedesubt pentru a o activa.