O povestioară altfel, cu final surprinzător, despre un ursuleț de pluș atât de supărat și sătul să fie jucăria unei fetițe nerecunoscătoare și poruncitoare, încât pleacă singur în lume, prin frig și zăpadă. Este și despre spiritul Crăciunului, iubirea pe care trebuie să o dăruim celorlalți. Tare mult ne-a plăcut, încălzește sufletul și te face să te duci să-ți strângi în brațe animăluțele de pluș sau ne-pluș.
Lui Mișka nu îi place cum e tratat de fetița a cărei jucărie este, o fetiță căreia îi trebuiau 25 de jucării deodată și care își zvârlea jucăriile cât colo când se plictisea de ele. Ilustrațiile simple, cu perspectivă de la podea, de la înălțimea lui Mișka, și descrierea fetiței ne poziționează numaidecât alături de ursuleț și ne fac să ne întrebăm (dacă citim la o vârstă potrivită, nu prea devreme) cum ne tratăm noi jucăriile.
Mișka se bucură de noua lui libertate, deși la început îi e teamă în pădurea întunecată, înecată de zăpadă. E atât de mic! O păsărică se amuză ciripind și ascunzându-se în urmele lăsate de el. Apoi, ursulețul găsește un borcan cu miere, se suie într-un copac să se odihnească după masa delicioasă și se bucură din plin de libertate. Când se trezește, aude două gâște spunând că era seara în care toată lumea trebuie să facă fapte bune, să ajute, să își îndrepte greșelile și să aducă bucurie altora. Cum să facă el o faptă bună singur în mijlocul pădurii?
Tocmai atunci Mișka se întâlnește cu unul din renii Moșului, care împărțea daruri în locurile prea greu de atins pentru Moș Crăciun. O ocazie să-l ajute pe ren, dar mai ales să se distreze de minune zburând în sanie prin noapte de la o casă la alta.
Și totuși, ursulețul rămâne preocupat că nu poate să facă o faptă bună. Ultima casă, o colibă prăpădită la marginea unei păduri, unde locuia un copil bolnav, pentru care nu se mai găsește niciun cadou pe fundul sacului, îi oferă oportunitatea de a face și el ceva care să bucure pe altcineva. Aici diferă povestea de altele de acest gen și a fost neașteptată pentru noi (am citit-o târziu, pe la aproape 7 ani, atunci am dat de ea). Ce are Mișka, un ursuleț singur, fugit de acasă, de oferit? Pe sine însuși. Mișka intră în colibă, se așează într-una dintre ghete și așteaptă să se facă dimineață.
Ne-a înduioșat fapta bună a lui Mișka, și pentru că am citit cartea la o vârstă potrivită, am discutat despre gestul lui (pe care eu ca adult l-aș numi „sacrificiu de sine”). În primul rând, Mișka preferă să înfrunte ceva necunoscut de care se temea și să fie singur, dar liber, decât să rămână într-un loc și alături de cineva care nu-l tratează cum trebuie. Apoi, după ce gustă din libertate, ajunge într-un punct în care simte nevoia să o pună în cântar cu o altă valoare importantă pentru el, bunătatea față de ceilalți, și aceasta din urmă învinge.
