Două familii care nu mai sunt întregi (mama și copilul muriseră într-una, respectiv tatăl în cealaltă) se întâlnesc în preajma Crăciunului și se alină reciproc. Această carte nu e despre spiriduși, satul de la Polul nord și tone de jucării, ci despre spiritul sărbătorii Crăciunului, indiferent ce semnificație are nașterea lui Isus pentru cititor. O carte care nu trebuie să lipsească din bibliotecă.
E o carte melancolică, în care devenim martori suferinței celei mai profunde, dar și începutului vindecării. Mesajul ei, așa cum ne împărtășește însăși autoarea, este unul al speranței. În plan secundar, cartea poate fi un prilej de a introduce gentil subiectul morții unui părinte. Cât despre ilustrații, acum nu-mi mai pot imagina povestea aceasta cu altele decât cele atât de expresive și sensibile ale lui P. J. Lynch.
Atmosfera din ilustrații e cea de orășel de frontieră din Vestul american la sfârșit de secol 19. Aici facem cunoștință cu Jonathan Toomey, un cioplitor în lemn foarte talentat care, în urma pierderii soției și copilașului abia născut, nu mai găsea nicio bucurie în viață și devenise atât de morocănos încât era poreclit „Tumi-moartea-glumii”. Invitați-l pe micul cititor să privească în tihnă ilustrația cu prim-planul lui Toomey (foto), în care își fumează pipa și privește în gol, cu ochii în lacrimi. Ce vede în ochii lui? Ce expresie au? Portretul este de o expresivitate zguduitoare, pe marginea căreia se pot discuta sentimentele personajului.
Într-o zi, la ușa cioplitorului bate văduva McDowell, însoțită de Thomas, băiețelul ei de 7 ani. Văduva îl angajează să îi cioplească niște figurine de Crăciun similare cu cele pe care i le cioplise bunicul ei când era mică și pe care le rătăcise. Cu mare rezervă, Toomey le permite celor doi să rămână să-l privească lucrând în lemn. Încetul cu încetul, zi după zi, cei trei se apropie unul de altul și își alină durerea. Adulții nu schimbă vorbe între ei, ce vorbe ar fi de spus?! Scenele sunt scrise foarte bine și mai ales autentic. Întrebările timide și răspunsurile inocente ale copilului, compania tăcută a mamei lui, de la care nu se aude alt sunet decât cel al andrelelor, îl readuc încet-încet pe Toomey la viață.
