Cartea aceasta m-a atins profund, mai mult pe mine, decât pe micul meu cititor, deocamdată. Ajută în special copiii care pleacă împreună cu părinții să trăiască în altă țară decât cea în care s-au născut și/sau a cărei limbă o vorbesc. Ilustrațiile sunt prețioase și se complementează cu textul extraordinar. Ajută și pe copiii care sunt în propria țară să înțeleagă cum se simt colegii lor imigranți care nu le vorbesc încă limba și se simt izolați.
Pe de altă parte, cartea este și despre Frică, natura ei ca emoție, nu numai negativă, o abordare rară în cărțile pentru copii. Personajul principal vorbește la persoana întâi, ceea ce contribuie la internalizarea mărturisirii ei de către cititor.
Fetița are o mică prietenă, numită Frica, ilustrată ca un omușor rontunjor alb, cu expresie prietenoasă, pentru că frica are grijă de ea, o ține în siguranță să nu sară peste o balustradă de la mare înălțime, de exemplu. Împreună cu micuța Frică explorează (ce alegere perfectă a cuvântului!) monștrii de sub pat. Dar de când fetița s-a mutat într-o țară nouă, frica nu mai este așa mică, crește și tot crește, ajunge să o depășească în înălțime, o împiedică să exploreze cartierul, nu vrea să o lase să meargă la școală, iar când profesoara îi pronunță numele greșit, Frica se supără, deși fetița știe că învățătoarea nu a făcut-o intenționat. Mi se pare atât de sensibil și de adevărat exprimat!
În pauze, Frica o ține pe fetiță lângă ea, deja e uriașă și senină în siguranța ei că o ține bine pe fetiță în gheare (deși fetița se luptă în brațele ei). La școală nu înțelege pe nimeni și nimeni nu o înțelege pe ea, iar la sfârșitul zilei, fetița de-abia așteaptă să meargă acasă, unde nici nu poate mânca (Frica devorează totul). Noaptea nu poate dormi, Frica e prea zgomotoasă.
Până într-o zi, când un băiețel se apropie să-i arate ceva, încep să deseneze împreună și în curând fetița începe să își dorească să se joace cu el. Din acest moment, ea capătă control încetișor asupra Fricii. Aceasta scade în dimensiuni și, deși îi stă încă în spate, e mai mică decât ea. Într-o zi, în pauză, când se juca cu noul ei prieten, un câine mârâie la ei prin gard și fetița descoperă că și băiețelul purta cu el Frica lui. Treptat, fetiței nu îi mai e atât de greu la școală, tot nu poate înțelege totul, dar realizează că fiecare copil poartă în brațe sau în spate Frica lui, mai mare sau mai mică, până și câinele care lătra la ei prin gard sau profesoara care îi supraveghează în curtea școlii.
Pe coperta interioară de la sfârșit aflăm dintr-o notă personală că autoarea este ea însăși o persoană cu anxietăți, căreia i-a fost dificil să lucreze la această carte și care a vorbit cu mulți copii aflați în situația descrisă despre sentimentele lor, despre anxietatea de a fi diferit, nou venit sau din altă țară.
