Ilustrații corecte, poveste banală. Lilia face tot ce trebuie – se poartă frumos, vrea să ajute, arată copiilor noștri prin comportament (și nu didactic) că atunci când nu știm ceva deschidem cărțile – și toată lumea lucrează către scopul util tuturor de a uni cele două părți ale pădurii, avem și ceva umor, dar cartea nu e ceva special.
Mai pe larg - animalele pădurii aud zgomote suspecte noaptea și se refugiază în castelul prințesei Lilia, speriate că bântuie o fantomă în pădurea lor. Cum spuneam, un pic de valoare este în aceea că, neștiind exact cum să procedeze, Lilia merge întâi la bibliotecă să cerceteze problema (poate rămâne undeva agățat în mintea cititorului). În final, Lilia cere ajutorul vrăjitorului Tasbatas, cumpără cele necesare de la prăvălia elfilor și pornesc la treabă. Scena vrăjii este amuzantă, deși se dovedește a fi inutilă. Descoperă cu toții că de fapt autorul zgomotelor suspecte era trolul prietenos Bubu, care repara noaptea podul rupt dintre cele două tărâmuri ale viețuitoarelor.
Am citit-o pe la 3 ani și câteva luni și de atunci s-a mai uitat pe ea de câteva ori, până pe la 4 ani.
