Cartea noastră favorită despre culori, care le prezintă într-un mod foarte original, ca parte esențială a însăși istoriei lumii, iar la final ne lasă impresia clară că lumea ar fi săracă fără atâtea culori diferite. Am citit-o la 4 ani și de multe ori după aceea, am recitit-o chiar si aproape de 7 ani.
Demult, demult, lumea era toată gri, până într-o zi când un magician face o concocție în pivniță, căreia îi spune „albastru”. Ilustrațiile sunt pe măsură. Satul în care locuia magicianul, redat cu toate detaliile, à la Bruegel, un tablou plin de săteni și animale angajați în tot felul de activități, de la planul din față și până la orizont, este desenat inițial în nuanțe de gri. După ce apare mica pată de culoare în ulcior și magicianul decide să vopsească acoperișul albastru, tot satul vrea și el să se bucure de schimbare. Tabloul apare tot colorat albastru, cu aceiași săteni desfășurând febril activități de vopsire a tot ce le pică sub mână sau sărbătorind fericiți noua perioadă albastră. Sunt o grămadă de detalii haioase de descoperit.
După o vreme însă, atâta albastru începe să-i deprime, de fapt era tot o singură culoare, ne dăm noi seama. Așa că magicianul merge iar în pivniță, amestecă un pic din una, un pic din alta, și obține ceva nou, galbenul. Bucurie mare, toată lumea devine galbenă un timp, dar nimic nu convenea definitiv. După o vreme, galbenul părea prea luminos, roșul îi îndemna la agresiune. Ce era de făcut?
Într-o zi, din prea pline, vasele cu cele trei culori se revarsă și acestea se amestecă unele cu altele. Întâmplarea face astfel ca magicianul să descopere secretul varietății infinite. În final, avem plăcerea de a vedea satul colorat bogat și nuanțat, iar oamenii fericiți pentru totdeauna, fără să mai simtă nevoia vreunei schimbări.
