Din seria de 13 cărți a lui James Mayhew care vor să deschidă apetitul pentru artă, am ales-o ca first taste la 4 ani și jumătate pe cea despre Mona Lisa pentru că al meu fiu are niște amintiri reziduale - când era tare mic, pe la 1,9-2,4 ani, și era în faza în care le place să se uite la capete de oameni, la Mona Lisa îi plăcea să se uite, știa cum o cheamă, Monai’a, așa putea spune, pictată de Davin’i. Nu știu de ce, ce îl atrăgea oare? Hm, eternul mister al Mona Lisei…
Cartea are o dimensiune bună pentru reproducerea unor tablouri așa încât să se vadă bine, 28 x 25 cm. Există online un pachet cu toată seria.
Într-adevăr, după ce adoarme pe un fotoliu în mijlocul unei săli de muzeu (de bună seamă erau la Luvru), Katie (pare de vreo 5 ani) se apropie de tablou. Acesta îi plăcuse cel mai mult, zâmbetul o atrăsese și bunica îi explicase că pentru asta e faimos tabloul și că nu se știe de ce zâmbea femeia pictată. Spre surprinderea ei, când Katie se întreabă cu voce tare acest lucru, Mona Lisa o invită în tablou. De aici începe aventura, care se desfășoară după tiparul: Katie ajunge la un tablou, apoi pe următoarea pagină dublă tabloul e înfățișat mare, pe toată întinderea celor două pagini, după care mai urmează o pagină în care un personaj din tablou participă cumva la aventura lui Katie. Sunt prezentate astfel 5 tablouri: „Mona Lisa” de Da Vinci, „Sf Gheorghe și Dragonul” de Rafael, „Primăvara” de Botticelli, „Leul din San Marco” de Carpaccio și „Înger cu lăută” de Giovanni Ambrogio de Predis.
În tabloul Mona Lisei, Katie află că Mona Lisa se simte foarte singură, deși se presupune că trebuie să zâmbească tot timpul. Peisajul toscan parțial din tabloul real e întregit în a doua pagină dublă potrivit altor tablouri ale lui Leonardo. Aici se poate admira și povesti mai mult, fiecare cum poate :). Ca să alunge tristețea, Mona Lisa îi propune lui Katie o plimbare prin alte tablouri.
Prima oară se opresc în fața Sf. Gheorghe (tabloul reprodus integral) - „the knight in shining armour”. Intră prin ramă și află că de fapt cavalerul o salva pe prințesa în roz de dragon, dar a uitat de misiunea-i nobilă de îndată ce a dat cu ochii de Mona Lisa. Dragonul a apucat s-o vâneze iar pe prințesă și atunci s-a sesizat din nou și Sf. Gheorghe.
După aceea, Katie și Mona Lisa se cațără în Primăvara lui Sandro Botticelli (tablou reprodus), din care Mona Lisa admiră dansatoarele cărora ar vrea să i se alăture. Și iată-ne pe o pagină dublă cu tabloul mărit, în care se pot vedea multe detalii. Flora, femeia în rochie înflorată, le invită să guste din portocalele care atârnă în copacii din fundal. Autorul are nevoie de o trecere către următorul tablou - Katie se împiedică, zdrobește portocalele și dansatoarelor nu prea le place asta.
Cele două fug din Primavera și intră repede în Leul din San Marco (tablou reprodus), pentru că Mona Lisa dorise dintotdeauna să vadă Veneția. Sus pe spatele leului înaripat, zboară deasupra Veneției și aterizează într-o gondola cu care merg pe Canal Grande, oamenii le dau pizza și înghețată. Apoi Katie observă o spărtură în gondolă și Mona Lisa se teme că-și va strica rochia (!!!??!?!) și așa ajung înapoi în galerie pe spatele leului.
Acolo se întâlnesc cu dragonul furios, prințesa, Sf. Gheorghe și dansatoarele din tablourile anterioare, toți nu prea bine dispuși de pe urma întâlnirilor anterioare. Ce e de făcut? O muzică minunată se aude din alt tablou, Îngerul lui Giovanni Ambrogio de Predis, care coboară din tablou și îmblânzește dragonul, așa încât prințesa și cavalerul se pot întoarce călare pe el în tabloul lor, la fel ca și dansatoarele care dispar după câteva piruete grațioase. Katie roagă îngerul să o ajute pe Mona Lisa, să o facă să zâmbească, dar… ce să vezi? Mona Lisa zâmbea, încântată de aventurile lor. Mona Lisa îi spune că se va gândi la ea de aici înainte și asta o va face să zâmbească. O explicație la fel de bună ca toate celelalte, nu?
Bunica se trezește și Katie își dorește la cină pizza și înghețată, cu un zâmbet la fel de misterios ca al Mona Lisei.
Nu pot să spun că ilustrațiile sau povestea-pretext mă impresionează. E un minimum de educație artistică în cartea aceasta, doar un first taste - copilul e expus unor tablouri valoroase, unor nume de tablouri și pictori, capătă o idee de bază și înțelege că tablourile au povești în spatele lor, că sunt despre viață, așa cum și el desenează despre ce vede în jur sau își imaginează în fiecare zi. Dar să căutăm mai bine altceva.
