Micuțul Mickey se duce la culcare, aude niște zgomote venind dinspre bucătărie și cade prin întuneric drept în vasul în care trei bucătari pregătesc o tartă pentru micul dejun. Îmbrăcat într-o haină groasă de aluat, Mickey zboară în lumea imaginației. Maurice Sendak, unul dintre marii artiști inovatori în literatura pentru copii, este un acquired taste pentru adulți, dar merge drept la țintă, profund și autentic, cu copiii. Pentru noi, cărțile lui sunt must read.
Mulți părinți, chiar și din generațiile mai recente, probabil prin virtutea propriei creșteri și a acumulărilor de peste timp, au rezerve să citească împreună cu micuții cărțile lui Sendak. Ilustrațiile sau povestea li se par prea grotești, le e teamă că vor înspăimânta copiii. Dar copiii nu au o asemenea problemă, nu au bagaj, și se relaționează în mod natural cu lumea subconștientului pe care o capturează Sendak. Calea de a depăși fricile și neliniștile este să ne uităm la ele, să ne jucăm cu ele, să le explorăm, nu să ne ferim de ele.
În această carte, finalistă pentru medalia Caldecott 1971, copilul merge la culcare, aude zgomote în bucătărie și cade prin întuneric, gol complet, într-un castron în care trei bucătari se pregătesc să coacă o tartă pentru micul dejun. Părinții din generația mea încă îi recunosc pe bucătari ca fiind the spitting image a lui Bran din serialul comic de televiziune Stan și Bran (Laurel and Hardy), ceea ce în anii ‘70, când a fost publicată cartea, probabil a avut și mai mare impact comic la audiență.
Bucătarii îl amestecă pe Mickey în aluat, cu mare veselie, cântând și strigând „lapte-n aluat, lapte-n aluat”, și se îndreaptă cu vasul spre cuptor, să coacă Mickey-tortul. E un tip de temere sau neliniște pe care copiii de vârstă mică o pot avea odată ce imaginația ia aripi pe la 3-4 ani. Cu ajutorul acestei cărți, pot pune temerea în imagini și, în siguranța pe care le-o dă o carte citită în brațele părinților (și care poate fi închisă oricând), o pot procesa printr-o soluție amuzantă, către un sfârșit pozitiv și plin de imaginație.
Iată soluția lui Mickey: așteaptă puțin în cuptor, până încep să iasă aburi și aluatul s-a copt suficient așa încât acum e îmbrăcat în pandișpan. În hăinuța lui pufoasă, iese de acolo și se aruncă în coca pentru pâine lăsată la dospit, o frământă și o modelează într-un avion, cu care pleacă în zbor, spre mirarea bucătarilor, să caute lapte adevărat pentru tartă. Cu cana gradată drept pălărie pusă pe cap, Mickey zboară în bucătărie (el și avionul se strecoară printre borcane, cutii și alte asemenea) până la sticla cu lapte. Observați împreună cum obiectele obișnuite precum zaharnița sau storcătorul de citrice au ferestre luminate, sunt ca un adevărat oraș - un sentiment familiar pentru micuții noștri, pentru care lumea bucătăriei e probabil una magică și uriașă.
Mickey lăptarul sare drept în lapte, se scufundă până la fund, în timp ce cântă fericit, în sfârșit era în lapte și laptele în el, umple o cană și o toarnă de sus, de pe marginea sticlei, drept în castronul bucătarilor, care pot să-și termine tarta. E aproape dimineață acum, se vede soarele răsărind și Mickey, gol-pușcă (haina de pandișpan i se topise în lapte), strigă cucurigu și se aruncă înapoi în pat. Poate dormi liniștit, el este eroul datorită căruia vor avea un tort delicios la micul dejun!
Am citit-o cu Filip de multe ori (prima oară după 5 ani, atunci a ajuns la noi), a și râs, dar de cele mai multe ori urmărea concentrat imaginile. Vouă cum vi s-a părut?
