Cățelusul Harry, care fugea mereu de baie, se murdărește într-o zi atât de tare, încât familia nu-l mai recunoaște, așa că singur se bagă în baie și cere să fie spălat. La prima vedere, carte amuzantă de aventuri, care a făcut parte din copilăria multor copii de limbă engleză, cu mesaj pro-baie pentru micuții reticenți și pro-casă pentru micuții aventurieri. Dar dacă citim printre rânduri…
Harry, cățeluș alb cu pete negre, detestă spălatul atât de tare încât într-o zi îngroapă peria de baie în grădină, ca familia să nu îl mai chinuie, și fuge de acasă. Sapă gropi pe lângă lucrătorii de la canalizare, stă drept în calea fumului de la o locomotivă cu aburi, joacă leapșa cu alți câini pe un șantier și se dă pe tobogan dintr-un camion care descărca o grămadă de cărbune. După ceva vreme, aventurile își pierd din atracție, preocupat fiind dacă nu cumva familia credea că fugise cu adevărat de acasă. Obosit și înfometat, decide să se întoarcă, numai că familia nu-l recunoaște, înnegrit de murdărie cum era. Se târăște în iarbă, încearcă tot felul de trucuri, dar degeaba. Atunci dezgroapă peria din grădină și fuge cu ea drept în baie. Abia după ce îl freacă bine, apare din nou cățelul alb cu pete negre de sub toate straturile de murdărie. Seara, visează la cât de frumoase sunt aventurile în care te murdărești. Este atât de fericit că e iar acasă, încât nici nu simte peria de baie pe care o ascunsese sub pernă.
Eu am înțeles așa: ca să spargem conformismul la care ne obligă cei din jur, chiar si cei la care ținem, și ca să fim noi înșine, simțim de multe ori nevoia să plecăm de lângă ei. Prețul însă poate fi prea scump pentru noi, așa că din păcate trebuie să fim cum ni se cere dacă vrem să fim acceptați de cei pe care îi iubim. În mod cert nu putem dezbate acest substrat la 3 ani, nici la 4, nici la 5. Cândva?
Cartea a fost publicată prima oară în 1956, cu ilustrații alb-negru, și retipărită în 2002 cu tușe de culoare adăugate de ilustratoarea originală.
