Gata cu cititul!

Există oare pe lumea asta părinți nemulțumiți că fiul lor citește prea mult? Se pare că da, iată o problemă mai rar întâlnită, cu care șoricelul Horațiu se confruntă în stil personal. O carte de reverse psychology, cu ilustrații foarte expresive, în care copilul convinge părinții cât de grozav e să citești.

Micul Horațiu e un cititor pasionat, spre dezaprobarea mirată a părinților săi, care încearcă să îl descurajeze de teamă că va ajunge surd și orb la lumea din jur sau pur și simplu pentru că nu înțelegeau cum de își putea dori să citească atât de mult în loc să alerge pe afară și să se uite la televizor. Picătura care le umple paharul este evaluarea profesoarei de la școală, Horațiu e apreciat, dar e „prea visător”. Din acest moment părinții îi confiscă toate cărțile și le încuie într-un cufăr pe care îl închid în pivniță.

Vorbele și gândurile lui Horațiu exprimă foarte bine ce obținem citind, de unde vine satisfacția, precum și trăirile pe care un iubitor de carte le are când e privat de lectură, tristețea, frica să nu ajungă într-o zi ca părinții lui.

Așa că nu durează mult până când găsește soluția: biblioteca! Un gând foarte practic, care îl duce însă într-o direcție neașteptată: într-un ziar citește un anunț despre un concurs televizat dedicat literaturii. Horațiu se pregătește temeinic, așternând pe hârtie toate cunoștințele pe care și le mai aducea aminte din cărțile lui dragi și, fără să spună părinților, participă la concurs. Aceștia sunt doar invitați să se uite la televizor la o anumită oră. Horațiu câștigă concursul, spre bucuria și mândria părinților, care încep să vadă lumina. Spre fericirea fiului lor, când sosește acasă premiul cel mare, o întreagă bibliotecă, își găsește părinții în camera lor, ghemuiți asupra unei cărți, surzi și orbi la orice altceva.

Galerie foto ( 4  ) - click pe poza de dedesubt pentru a o activa.