Această călătorie magică cu trenul spre tărâmul lui Moș Crăciun farmecă generații de copii, de 50 de ani încoace. Pe mine, ca adult, m-a atins finalul, pe care nu l-am așteptat. Chris Van Allsburg a primit a doua sa medalie Caldecott pentru ilustrațiile minunate, expresie a visurilor noastre de copii mici și mari despre cum trebuie să arate totul de Crăciun. În opinia mea, trebuie să se afle pe lista cărților de Crăciun a tuturor micilor și marilor cititori.
În seara de Ajun, din întunericul camerei lui, un băiețel pândește sunetul zurgălăilor de la sania lui Moș Crăciun. Sania nu sosește, în schimb aude sunetul unui tren cu aburi (pentru orice copilaș fascinat de trenuri, cum a fost și este al meu, imaginea locomotivei cu aburi înaintând prin ninsoare e ceva fabulos!), care îl duce, alături de alți copii în pijamale, către Polul Nord. Expresul Polar gonește în noapte, o lume minunată în sine, în care copiii cântă colinde, mănâncă bomboane cu nuga și beau cacao caldă. După o călătorie fantastică peste munți și văi, copiii ajung la Polul Nord, „pe acoperișul lumii”.
Spre marea sa încântare, băiețelul nostru este cel ales dintre toți să primească din mâna Moșului primul cadou. Când este întrebat ce își dorește, alege un clopoțel de la hamul unuia din reni. La miezul nopții, renii se ridică în aer și pornesc în lunga lor călătorie spre casele tuturor, iar copiii se urcă din nou în tren. Când să arate celorlalți copii clopoțelul, băiețelul constată că îi căzuse din buzunarul halatului. Ce delicată e imaginea în care copiii îl consolează, un tablou care invită la discuție, nu toți copiii fac același lucru, unii încearcă să-i aline tristețea, alții sunt însă cufundați în lumea lor, alții stau deoparte doar privesc, unul ascuns după fotoliu se uită drept la noi și astfel ne invită să ne implicăm în scena care se derulează. Aceasta este numai una dintre imaginile pe marginea căreia se poate discuta despre compoziția unui tablou.
Clopoțelul nu este de găsit nicăieri, dar… ce credeți că se află în cutia frumos împachetată de sub brad, alături de un bilet de la Moș Crăciun? Finalul a pus cireașa de pe tort pentru mine. Micul meu nu a fost atât de impresionat, nu are cum, finalul e pentru părinți, să le amintească de frumusețea abandonului în lumea imaginației, a copilăriei. Băiețelul și surioara lui cred că sunetul clopoțelului e cel mai frumos pe care l-au auzit vreodată. Mama și tata cred însă că e stricat, nu îi aud sunetul. Spuneți drept, voi mai auziți clopoțeii de la sania Moșului?
„Cândva, majoritatea prietenilor mei auzeau clinchetul clopoțelului, însă pe măsură ce au trecut anii, acesta a amuțit pentru urechile lor. Până și Sarah și-a dat seama de un Crăciun că nu-i mai aude sunetul gingaș. Deși am îmbătrânit, eu încă îi aud clopoțelul sunând, eu și toți cei care cred cu toată ființa.”
