Emoțiile

Nu am mai văzut o carte despre emoții care să le trateze cu atâta lipsă de emoție, într-un mod clinic și rece. Înțeleg că se dorește explicarea fenomenelor care se întâmplă în corp atunci când trăim o emoție și că lucrarea se vrea o enciclopedie, dar mi se pare prea concentrată pe acest aspect. Plus că am dat de fraza „uneori, părinții sunt supărați pentru că nu suntem cuminți”, care pentru mine e magică - operează magie neagră, îndepărtez cartea respectivă urgent.

Pentru cine nu are aceste rezerve, cartea conține o explicație a emoțiilor ca fenomen care se întâmplă asupra corpului uman, efectul asupra diverselor organe din corp, diferențierea față de senzații, catalogarea emoțiilor „principale” bucuria, frica, tristețea, furia, urmată de o numire rapidă a „multor altor emoții” și, în fine, câteva sfaturi despre „controlarea emoțiilor cu corpul”, ca de exemplu, „când suntem nervoși, este mai bine să vorbim calm decât să ne certăm”. Ce perlă de înțelepciune! Sunt sigură că va fi de mare ajutor unui copil aflat în mijlocul unei dispute pe o jucărie…

Galerie foto ( 6  ) - click pe poza de dedesubt pentru a o activa.