Ingenioasă poveste pe linia „cei mici pot învinge pe cei mai mari dacă sunt deștepți” și „îți poți asuma un risc, dacă ai un plan bine pus la punct”, text complet aparte, lasă cititorul să tragă concluzii, se pot purta discuții infinite, la diverse vârste.
Șoricelul dr. De Soto, cu a lui asistentă „care se întâmpla să-i fie și soție” (sunt mai multe substraturi, și pentru adulți), sunt faimoși pentru tratarea dinților, mai ales în rândul animalelor mari, datorită macaralei cu care coboară în gura pacienților. Deși refuzau să trateze animalele mâncătoare de șoareci (aici posibilă discuție cu copilul despre prejudecăți), virtuțile personale îl fac să accepte ca pacient pe un vulpoi anume care avea dureri groaznice de dinți. Mai bine zis, se sfătuiește cu soția, care îl îndeamnă „hai să riscăm”.
Vulpoiul e tratat cu succes și e un vulpoi bine intenționat inițial, dar tentația șoricelului delicios mișcându-i-se în gură e prea mare și se gândește să-i mănânce după ce problema îi e rezolvată. Anesteziat fiind, îi scapă cu voce tare visele în care poftea la șoarece crud cu sare și vin alb, soții De Soto îl aud și au o decizie de luat. Mica discuție între soți e prețioasă și o bună lecție de viață - doamna De Soto crede în continuare în natura bună a persoanelor, dr. De Soto își vede prejudecățile confirmate, dar fusese crescut să nu renunțe (parcă aud „I ain’t no quitter"), așa că pun la cale un plan. Când vulpoiul revine (e conștient că n-ar trebui să mănânce persoane atât de valoroase, dar nu încearcă să lupte cu propria-i natură), dr. De Soto îi pune dintele cel nou, dar îi aplică și un lipici care avea să-i țină fălcile încleștate două zile, suficient cât să scape de el. Pentru că nimic ostil nu fusese rostit (lipiciul fusese prezentat ca leac miraculos contra tuturor durerilor, cu acțiune întârziată), vulpoiul nu are încotro și se retrage cu câtă demnitate mai poate, fața îi e salvată pentru că șoriceii zâmbesc până în ultimul moment ca și cum nimic rău nu s-ar fi întâmplat.
Cartea e scrisă cu o simplitate incredibilă, faptele vorbesc de la sine, fără concluzii trase didactic de personaje, iar ilustrațiile sunt valoroase.
Copilul meu nu a spus nimic la prima citire (4 ani și 6 luni), am comentat eu mai mult despre vulpea păcălită, asta a înțeles, s-a amuzat. Dar a doua zi, în contextul în care insista să meargă într-un loc public aglomerat și noi îi explicam că nu putem risca să luăm coronavirusul, or fiind weekend era risc mai mare, a replicat dintr-odată: „dar doamna De Soto a zis ‘hai să riscăm’”. M-am gândit iar că nu pot ști vreodată ce trezesc în el cărțile și ce ia din ele, după care am purtat împreună o discuție frumoasă despre risc în contextul nostru, comparând cu peripeția vulpoiului. Deocamdată atât. Cartea trebuie recitită la o vârstă mai mare, sunt curioasă când o să dezvăluie micul meu cititor all layers.
Apoi m-am dus și am citit despre extraordinarul William Steig. Sunt de încercat și THE AMAZING BONE, AMOS AND BORIS, SYLVESTER ȘI PIETRICICA FERMECATĂ și SHREK . Cel puțin.
