În această carte, vedem împreună cu simpatica familie Șoricel cum crește un dovleac dintr-o sămânță. Adorăm această serie!!! În opinia mea, sunt pe lista obligatorie pentru 2-4 ani. Ilustrațiile măiestre dezvoltă gustul pentru imagini de calitate, textul puțin și nesemnificativ face cărțile accesibile în orice limbă (7 cărți din serie sunt traduse în română), cei 14 șoricei au toți nume (asta l-a cucerit pe al meu fiu) și pot fi asociate cu hainele pe care le poartă, un excelent exercițiu de diferențiere vizuală și antrenare a memoriei.
Bunicul prezintă nepoților o sămânță de dovleac (atât de uriașă în lăbuțele lui mici!) și merg cu toții să o sădească. Mai întâi curăță locul de buruieni, fiecare face câte ceva, iar Mugur se sperie de o râmă, apoi fac o groapă și pun sămânța (somn ușor, dragă semincioară). Așteptarea e chinuitoare, durează până încolțește, oare mai trăiește? (Băiețelul meu tot planta semințe etc și săpa gropi după ce a citit cartea aceasta). Ce frumoasă e plăntuța care iese în sfârșit, firavă, trebuie avut grijă de ea. Frunzele cresc, din ce în ce mai mari, vin gărgărițe, fluturi, și șoriceii încearcă să păzească frunzele, să nu fie mâncate. Dovleacul crește repede, atât de mari sunt frunzele lui încât țin adăpost de ploaie. Când înfloresc bobocii, totul pare scăldat în lumină și albinele vin în vizită. Șoriceii au grijă de bebelușul dovleacului, mult mai mare decât ei laolaltă, iar Romanița îl botează Dovlecel. În câteva imagini, Dovlecel trece prin ploi, vânt, dar crește, până când ajunge uriaș, gata de cules. Toată familia trebăluiește, chiar și Ghiocel care trage camionul lui încărcat cu dovleac. Ce masă îmbelșugată în final, cu crochete, gogoși, tocăniță, supă și plăcintă din dovleac!
Fantastic de urmărit în fiecare ilustrație ce face fiecare, expresiile vii ale fețelor, o mare energie… așezată se revarsă din cărțile acestea. Poți să uiți de tine privindu-le, iar tonurile blânde, pastelate, sunt ca o mângâiere.
Mai bine de un an, Romanița, a doua cea mai mică șoricică, a locuit în burtica băiețelului meu. Cerea tot felul de lucruri de mâncare, era mare fomistă și avea nevoie de păstăi de fasole verde să construiască diverse plute și alte asemenea cu care să navigheze pe acolo. De pe la 4 ani și 3 luni, treptat, micul meu nu a mai luat cărțile din bibliotecă, Pettson și Findus au ajuns la putere. Pe la 5 ani și jumătate, Romanița a apărut iar, am auzit-o chiar eu chițăind, cere brocoli tot timpul, așa că micul nu are încotro și-i dă…
