Carte foarte potrivită pentru familia noastră, pentru modul în care dorim noi să explicăm copilului nostru cum putem gestiona durerea și sentimentul pierderii după moartea cuiva drag. Perfect capturat în motto-ul „Ceea ce moare nu-i nicicând dat uitării; ceea ce-i dat uitării moare”. Ilustrații superbe, manieră nedidactică de a transmite copilului că ne alinăm durerea pierderii păstrându-i pe cei dragi în amintirea noastră.
Cartea începe cu mitul grecesc al chiparosului, în care zeul Apollo l-a transformat pe tânărul cu același nume, după ce din greșeală își ucisese cerbul îndrăgit. Autoarea relatează apoi 4 povestiri diferite, asemănătoare prin aceea că în fiecare animăluțul drag al unui copil moare sau dispare și adulții își mint copiii,ca să îi scutească de suferință, dând explicații fanteziste care îi fac pe copii, încă la vârsta la care explicațiile sunt luate literal, să încerce diverse lucruri înduioșătoare, cu anumite consecințe pentru ei, dar care oricum nu le aduc prietenii dispăruți înapoi.
Astfel, mama lui Lucy o minte că mult iubita cățelușă a fugit în parc și nu se mai întoarce, așa că Lucy „trebuie să fie puternică”. Ce înțelege Lucy? Că trebuie să intre într-un program special de antrenament pentru a deveni puternică, așa încât cățelușa să se întoarcă. Programul nu dă rezultate.
Proprietarul grajdului unde locuia Paddy, căluțul adorat de micul George, îl minte că a plecat în cer. Cum George era sigur că într-o zi avea să se întoarcă la el, i-a așezat un morman de perne ca să nu se lovească atunci când pică de la o așa înălțime. Căluțul nu s-a mai întors niciodată.
Tatăl lui Molly a mințit-o că iepurașul ei iubit Gus doarme și, cum nu se trezea, Molly a tras concluzia că somnul era ceva rău, așa că a decis să nu mai doarmă nici ea, până nu se trezea Gus. Nopțile i-au devenit pline de coșmaruri și a început să sufere fizic din cauza lipse de somn.
Bunicul l-a mințit pe Danny că sticletele Tango plecase în călătorie lungă, așa că Danny a hotărât să plece și el de acasă. Toții banii din pușculiță tot nu i-au fost de ajuns pentru a cumpăra un bilet către Argentina, loc îndepărtat, așa că a rămas așteptând zadarnic în stația de autobuz să se întoarcă prietenul lui din călătorie.
Chiparosul, cel mai înalt copac din oraș, care îi urmărise pe copii, a chemat atunci vânturile și acestea i-au condus pe cei patru către locul unde se afla el, un cimitir. Cu crengile, le-a arătat pietre de mormânt, flori și monumente și atunci copiii au înțeles că prietenii lor iubiți muriseră și că nu aveau să se mai întoarcă. Adevărul i-a durut, dar ceea ce le-a dat speranță a fost o inscripție de pe o piatră de mormânt: „Ceea ce e moare nu-i nicicând dat uitării; ceea ce-i dat uitării moare”.
Cei dragi nouă, animale și oameni, mor într-o zi. Vom suferi, ne va durea tare, le vom simți lipsa. Dar ei rămân în noi, cu ceea ce ne-au transmis, cu ce am făcut împreună. Este explicația pe care am dat-o băiețelului nostru de pe la 3 ani și jumătate, când a pus primele întrebări. La cererea lui, vorbim deschis despre moarte și îi spunem, de exemplu, că mă gândesc la bunica mea dragă de fiecare dată când mă uit în oglindă (avem același nas) și o simt alături când folosesc anumite expresii pe care le-am învățat de la ea, și ea va trăi și după ce nu o să mai fiu eu, prin el, pentru că el a preluat expresiile acestea de la mine. Sau că bunica lui, mama mea, va fi mereu cu noi și după ce o să moară, și că atunci când mi se va face tare dor de ea, o să deschid un album de artă și o să mă uit pe el, pentru că asta făceam împreună când eram mică și așa ne conectam. Între timp, a realizat că și noi, părinții lui, vom muri într-o zi. Aduce periodic în discuție chestiunea acesta, lăcrimează uneori, dar de fiecare dată ne spune ce va face ca să ne simtă în continuare lângă el, are un plan întreg.
Pentru o abordare similară, a se vedea și SUPA BUNICULUI , 2021, Cartea Copiilor.
