Cartea e structurată pe ideea asocierii unei flori cu câte o trăsătură de caracter: floarea soarelui - fetița respectivă e „luminoasă și prietenoasă”, lavandă - corectitudine etc. Sunt înfățișate numai trăsături pozitive. Ilustrațiile nu impresionează.
Sunt numai trăsături pozitive, și prin aceasta cartea se îndepărtează de descrierea de pe situl editurii: „O carte despre puterea adulților de a observa și a înțelege copilul. O carte despre modul în care adultul e nevoie să abordeze educația pentru a crește copii echilibrați și iubitori. Fiecare copil este unic și învață în felul său. Haideți să-l iubim și să-l apreciem pentru ceea ce este.” În opinia mea, tocmai pentru că iubim copilul pentru ceea ce este, îl iubim și cu furie și cu minciună și cu tristețe - mi-ar fi plăcut ca o parte din flori să fie și simbol al trăsăturilor mai puțin plăcute pentru adulți.
Suma trăsăturilor prezentate în carte este un copil imaginar, imposibil să existe: luminos și prietenos, atât de calm încât își așteaptă întotdeauna rândul, știe să îi strângă pe alții la un loc ca să facă lucruri împreună cu bucurie, găsește cele mai simple soluții la proiecte, alină pe cei în suferință, mulțumește pentru ajutor, e curajos, tot timpul dorește să facă lucrurile corect, împacă pe cei care se ceartă. Una dintre trăsături „se bucură de fiecare veste” nu îmi este foarte clară, iar alta e de-a dreptul nepotrivită „deși nu poate să meargă, face lucrurile așa ca noi”. Mă îndoiesc că un copil care nu poate să meargă se simte bine dacă i se spune că poate să facă lucrurile exact ca ceilalți; poate că găsește o cale să se bucure în felul lui de lucrurile de care se bucură ceilalți.
Sigur că mare parte din trăsăturile prezentate sunt de dorit într-o persoană, dar de dorit sunt și să știe să își exprime furia, să plângă când e trist, pentru el și pentru alții, să fie gelos într-un mod pozitiv, și tot așa. Pentru mine, a le prezenta numai pe cele plăcute de adulți (altfel nu primește coroniță de la doamna învățătoare) echivalează cu a nega existența și importanța celor neplăcute. Cum creștem „copii echilibrați”, dacă nu sunt conștienți și nu își apreciază toate trăsăturile naturii lor de ființe umane?
Cât despre ilustrații, nu impresionează, iar cea despre băiețelul care nu poate să meargă e atât de nepotrivită încât mă întreb dacă nu cumva nu înțeleg eu ceva. Pentru învățarea florilor, o carte precum DE CE ESTE OMĂTUL ALB , de Heinz Janisch și Silke Leffler, tradusă la Signatura, are ilustrații mult mai frumoase și ingenioase.
