Carte despre satisfacția pe care o poți avea dacă dai dovadă de generozitate, în acest caz până la a da cămașa de pe tine, literalmente, însoțită de ilustrațiile vii ale lui Axel Scheffler. Ca toate cărțile Juliei Donaldson, super pentru dezvoltarea vocabularului celor foarte mici.
George, cel mai flenduros uriaș dintr-un oraș (am rimat fără să vreau, această carte nu e în rime, spre deosebire de majoritatea cărților Juliei Donaldson care au fost traduse la noi), decide într-o zi să își ia haine din cap până în picioare, de la noul magazin de haine faine. George e tare mândru de hainele lui, dar asta nu îl împiedică să își dăruiască noua cravată unei girafe înfrigurate pe care o întâlnește pe drumul spre casă. Și-așa nu i se asorta la șosete. Și tot așa, ajută un țap întristat că furtuna îi luase pânza de la corabie, o familie de șoricei rămași fără casă, o vulpe fără sac de dormit și un cățel împotmolit într-o baltă.
Ne bucurăm de ce avem, dacă putem ne luăm lucruri, dar poate fi la fel de satisfăcător și să le dăruim altora aflați în nevoie. Mi se pare foarte frumos mecanismul propus pentru a face față situației de a renunța la ceva: uriașul se simte la fel de fain îmbrăcat și și-o spune tare, într-un cântecel, de fiecare dată. „Fain” are două sensuri: se simte în continuare fain îmbrăcat, deși își pierde treptat toate hainele, dar se simte și fain emoțional, după ce a ajutat pe cei în nevoie. Din perspectiva dezvoltării cognitive, repetiția cântecelului ajută la antrenarea memoriei, de fiecare dată când George mai adaugă o faptă bună.
În final, când rămâne aproape dezbrăcat, George se întoarce zgribulit la magazin să își cumpere alte haine, dar magazinul e închis. Nu regretă că și-a dăruit hainele și din fericire le găsește pe cele vechi într-o pungă aruncată la un colț. Ce valoare sporită au vechile lui haine flendurite! Mi-ar fi plăcut dacă povestea s-ar fi terminat aici.
Mai urmează o pagină în care animăluțele ajutate își exprimă recunoștința într-o scrisoare, numindu-l „cel mai prietenos uriaș din oraș” (generozitatea este deci legată de prietenie). Foarte frumos, dar de ce trebuie să îi dea și coroniță aurie? Aduce aminte de sistemul de recompensare prin abțibilduri și alte asemenea de la grădiniță, pe care noi nu îl aplicăm pentru că ni se pare că încurajează faptele bune pentru primirea de recompense și nu pentru satisfacția emoțională pe care o simțim când ajutăm pe cineva.
Ca o notă aparte, mi-a plăcut că în orașul lui George toată lumea trăiește laolaltă, oameni și animale de toate felurile, nimeni nu e subjugat sau tratat inegal de altcineva.
