Ce cooperare minunată între două mari talente ale literaturii britanice pentru copii! Povestioară simpatică, amuzantă, debordând de energie, cu care poate fi introdusă epoca de piatră micilor cititori curioși de 3 ani târzii spre 4, ilustrată măiastru de Emily Gravett.
Atât de măiastru încât am folosit-o și pentru primele discuții despre arta preistorică și idei de picturi… murale, aș zice în cazul nostru, nu rupestre.
Bebelușul din poveste trăiește în peșteră cu mămica lui, care se pricepea la pictură, și cu tăticul, care era foarte curajos. Nimeni nu se juca însă cu el, așa că bebelușul se simțea cam singur. Și ce idee credeți că-i vine, așa cum se plictisea el uitându-se la aceleași picturi rupestre? Să ia pensula cu vopsea care zăcea într-un colț al peșterii și să pună pete pe hienă, steluțe pe smilodon, mâzgălituri pe urs, zigzaguri pe mamut. Ce distracție!
Mama și tata sunt furioși, le-a stricat arta, se apucă să frece pereții și îl amenință cu mamutul care îl va arunca în gura ursului, așa că bietul bebeluș înspăimântat visează noaptea cum mamutul capătă viață și îl apucă cu trompa. Mamutul lânos îl ia pe spate într-o călătorie fabuloasă prin pădure, unde pândesc smilodonii, iepurii cu urechi lungi și hienele. Iată gura unei peșteri, oare unde l-o fi ducând mamutul? În gura ursului? (întrebați pe micul cititor dacă vede ce formă are însăși peștera) Cine sforăie oare înăuntru? Pe neașteptate, mamutul îi pune o pensulă în mână și bebelușul se poate dezlănțui în sfârșit, fără teamă că va fi certat. Familia mamutului, care locuia în peșteră, se distrează împreună cu el punând mustăți mamuților de pe pereți, bucle iepurilor sau un picior în plus smilodonului. Într-un sfârșit, bebelușul se cațără iar pe spinarea mamutului și pleacă spre casă. Iar noi ne bucurăm de o ultimă imagine, cu bebelușul dormind fericit în pătuțul lui din crengi, visând la hiene verzi și iepuri albaștri.
Încântător! Pe când traducerea?
