N-am cuvinte să descriu entuziasmul meu și al puștiului pentru această carte! O trec pe lista mea de cărți care trebuie citite în viață, de pe la 5 ani în sus. Nici nu știu ce mă bucură mai tare – că puștiul meu vorbește acum despre Matisse, Miro, Pollock sau povestea despre încrederea în sine și găsirea acelui lucru care ne aduce apreciere și care ne place atât de mult încât în final aprecierea nu mai contează și putem fi noi înșine.
Bob, o pasăre neagră cu cioc roșu și picioare foarte lungi, este tachinat de celelalte păsări, care nu văd altceva la el decât picioarele „slăbănoage”. Trist și rănit, Bob încearcă să meargă la sală și să mănânce mai mult, să își ascundă picioarele în haine lungi. Nimic nu funcționează. Într-o zi, descoperă un muzeu de artă (foto) și tablourile de acolo îl inspiră să își picteze ciocul în fiecare zi în diverse stiluri (Matisse, Pollock, Mondriaan). Păsările sunt impresionate și în curând îl consideră genial, nu îi mai menționează picioarele slabe (foto). Bob capătă atâta încredere în sine încât uneori își lasă ciocul nepictat și ce credeți? Păsările apreciază acum că are picioare foarte frumoase…
Minunat de discutat, superbe ilustrații minimaliste, care transmit mesajul perfect! La final, o replică delicioasă de înțeles deocamdată de către părinți, când picioarele altădată considerate slăbănoage sunt acum apreciate ca „minimaliste” (foto).
