Cartea recomandă copiilor cum să reacționeze atunci când văd pe cineva care arată foarte diferit și sugerează că tuturor le lipsește câte ceva, iar persoana care arată altfel sau îi lipsește ceva se bucură de viață în felul ei și poate face multe din lucrurile pe care le fac și ei.
David se naște altfel decât cei din familia lui, cu o aripă de fluture în locul uneia dintre mâini, situație iremediabilă, indiferent de metodele încercate. Părinții se îngrijorează pentru viitorul lui, pentru că arată altfel decât ceilalți, dar decid să nu mai intervină în vreun fel, pentru că David nu pare sa fie deranjat de asta. Copilul crește bucurându-se de viață, fără să pară a fi împiedicat prea tare de faptul că avea o aripă. Ba chiar ceilalți copii apreciau lucrurile aparte pe care le putea face cu aripa, precum să zboare pentru câteva secunde sau să facă răcoare bătând din ea.
Se abordează apoi situația în care un copil râde pe față de David (vasta majoritate îl plac și se joacă frumos cu el), arătându-l cu degetul. Scena care se defășoară între cei doi copii nu mi s-a părut verosimilă. David îi explică băiatului că el s-a născut cu aripă așa cum băiatul se născuse cu păr negru și că noaptea visează că zboară. Apoi se oferă să îi povestească unde merge în vis. Bun până aici. Băiatul se arată mirat, el nu visase niciodată că zboară și declară imediat că nu are niciun prieten. David îi propune să se joace împreună și îi spune că are o mulțime de prieteni care s-ar bucura să-l cunoască. Asta e partea care mi se pare nerealistă. Doi copii nu vor vorbi așa, cel jignit nu va vrea să fie imediat prieten cu cel ofensator și nici nu va avea „o mulțime de prieteni” care s-ar bucura să cunoască un copil care râde de alții.
După această scenă, urmează cea în care David privește visător pe fereastră și un fluture i se așează pe braț. Fluturele avea în locul unei aripi un braț mic de om. David închide ochii și cei doi zboară împreună, în timp ce fluturele îi explică încă o dată cum toți suntem diferiți, tuturor ne lipsește ceva și ce ne lipsește ne ajută să creștem, deci trebuie să le acceptăm cu drag.
Este o carte care se adresează celor cărora li se potrivește stilul moralizator. Niciun personaj nu face alegeri proprii, ci prin intermediul personajelor, autoarea împărtășește regulile de urmat pentru această situație de viață și motivațiile din spatele lor.
La baza cărții se află o idee frumoasă, dar scriitura neunitară mi-a dat senzația de grabă. Mai sunt și contradicții, ca de exemplu, fraza „David a crescut frumos și deștept, ca toți copiii.” Dar tocmai că nu toți copiii sunt frumoși și deștepți, credeam că asta e ideea cărții, așa cum nu toți copiii au amândouă mâinile. Ar fi fost perfect să se oprească înainte de „ca toți copiii”. De asemenea, mi-ar fi plăcut ca acolo unde se pot evita stereotipurile, să o facă - sora mai mare a lui David putea să semene nu cu o prințesă, ci cu (orice) altceva.
