Cartea este diferită prin aceea că eroul care salvează situația este un băiețel surd, fără să-l prezinte ca pe o victimă și fără sugestia că ar avea nevoie de ajutor sau tratament special. Am sentimente mixte în legătură cu această carte: băiețelul surd e iubit de părinți, dar neînțeles de ceilalți și considerat neobișnuit, se joacă singur, și abia în ziua în care își dovedește valoarea câștigă și acceptarea satului.
Povestea este situată într-o lume a cavalerilor, castelelor și dragonilor, aflați mereu în război, pe care băiețelul nu îl percepe direct, pentru că nu aude zgomote, ci numai emoțional, prin teama părinților. Băiețelul comunica prin gesturi cu părinții (semnele corespunzătoare literelor de la A la Z sunt pe coperta interioară), iar cu sătenii desenând în nisip, dar aceștia din urmă nu îl înțelegeau. Într-o zi, din joacă, ajunge fără să își dea seama pe câmpul de bătălie, între armata regelui și dragonul devastator, care se opresc din încrâncenare. Nereușind să se facă înțeles prin semne, băiețelul îi întreabă printr-un mesaj în nisip de ce se luptă. Fiind puse pentru prima oară în fața unui intermediar, cele două părți războinice se ascultă una pe alta, realizează că războiul lor era rezultatul unui șir de neînțelegeri și ajung la un compromis pentru viitor. Sătenii realizează în sfârșit că există valoare în faptul că băiețelul nu comunica precum ei și… hmmm, sfârșit grăbit și magic: îl întâmpină mulțumindu-i prin limbajul semnelor. Ce vrea să spună de fapt cartea asta și cui se adresează? Un pic cam neterminată/neconturată din toate perspectivele.
