Puiului meu i-a plăcut mult pe la 4-5 ani, pentru că l-a nimerit cu 2 iubiri: invențiile și înghețata. Ideea este că uneori acțiunile noastre au consecințe neprevăzute și trebuie să ne străduim să ne îndreptăm greșelile. Ilustrațiile sunt haioase, explicite, eroul principal are un cap uriaș de băiat cu creier mult.
Marcel este un băiețel căruia îi plăcea atât de mult înghețata, încât îi pune gând rău soarelui care îl împiedica să o savurez așezat pe băncuța lui favorită de lângă plajă, după ce încercase diverse metode anti-topire: s-o mănânce foarte repede nu-i era bine, s-o mănânce pe ger îi îngheța capul, s-o mănânce noaptea, când nu era soare, era înspăimântător.
El încercase, prin urmare, destule metode dinspre partea lui, care nu merseseră, deci singura soluție era să umble la cealaltă parte a problemei, soarele, apreciind el că nu era decât un bec uriaș care putea fi stins. Asta seamănă extraordinar cu ideile micului meu de 4 ani și-un pic despre cum poate să tragă în sus pe scări diverse „lifturi” - o totală dedicație pentru proiect, înduioșătoare prin inocența ei și mai ales lipsa oricărei șanse de reușită. În fine, Marcel construiește o rachetă supersonică cu care pleacă spre soare (frumos Pământul de la depărtare, la fel de frumos ca o cupă e înghețată cu aromă de gumă de mestecat și fistic), apasă pe întrerupătorul gigantic, stinge soarele și apoi aterizează de urgență în grădina lui. Dar a doua zi… dezastru! Acțiunea lui a avut consecințe: florile și pădurile erau pe moarte, animalele s-au ascuns, oceanele au înghețat. Marcel realizează că a făcut o greșeală colosală și încearcă s-o repare. Soluția este să catapulteze o bilă uriașă de înghețată (toată înghețata multiubită pe care a putut-o strânge) cu care să izbească întrerupătorul soarelui (rachetă nu mai putea folosi, pentru că nu mai avea energie solară). Soarele se aprinde din nou și planeta renaște. Marcel e la locul lui pe bancă, mulțumit cu ce are, și-a învățat lecția.
Eu citesc cartea așa: egoismul fiecăruia dintre noi va stinge într-o zi soarele, va omorî pădurile, animalele și va îngheța oceanele; mă tem că soluția de a catapulta înghețată către soare nu va merge - niciun sacrificiu personal nu va mai conta atunci. Mai puțin cinic, văd și că pe drumul către cunoașterea limitelor pe care traiul în comunitate ni le impune, putem face greșeli monumentale, dar și o greșeală colosală poate fi reparată sau măcar putem încerca din toate puterile.
