Ascunzătorul Lunii

O carte specială, cu ilustrații suprarealiste, despre cum ia un sat întreg să crești un om. Culori intense, imagini pline de fantezie, despre un băiețel care trebuie să preia ștafeta de la persoana însărcinată cu trecerea Lunii prin toate fazele ei și reușește să își îndeplinească misiunea numai cu ajutorul comunității.

Zamoléon e obosit după trei sute de ani de când întinde în fiecare noapte o pânză peste Lună să îi ascundă parte din lumină. A sosit timpul să predea ștafeta lui Timoléon, noul deținător al diplomei de Ascunzător al Lunii, obținută la Școala Cosmosului. Din păcate, băiețelul pierde pastila necesară pentru a ajunge sus, pe Lună. Pe rând, membri ai comunității încearcă să îl ajute: micul vânzător de ziare are ideea de a-l sui pe un avion de hârtie (care nu ajunge suficient de sus), vânzătoarea de jucării îl lansează cu ajutorul unui zmeu (care e doborât de o vijelie), ceasornicarul îi confecționează o pereche de arcuri enorme (insuficient de înalte), sticlarul încearcă să-l trimită într-un balon de săpun, Margot care vorba cu păsările încearcă să-l ridice în aer cu trei sute de vrăbii, aruncătorul de greutăți îl azvârle cu toată puterea, Marlou ștrengarul îl catapultează cu o praștie uriașă.

Toată comunitatea încearcă să îl ajute pentru a ajunge să își îndeplinească rolul spre beneficiul tuturor, din păcate fără succes. Un amănunt esențial a fost uitat - fiecare a acționat individual, potrivit propriilor abilități. Numai când o fetiță vine cu ideea alcătuirii unei scări umane, care formează o uriașă „scară a prieteniei”, reușește Timoléon să ajungă la Lună.

Filip a adorat-o pe la 4 ani și jumătate pentru ceva vreme. A scos-o periodic din bibliotecă, până pe la 6 ani.

Galerie foto ( 4  ) - click pe poza de dedesubt pentru a o activa.