Carte ușurică și veselă despre vacanța într-o familie cu doi copii preșcolari (foto cuprins). A fost printre cărțile de trecere la texte mai lungi și ilustrații mai puține, citită prima oară la 3 ani și 9 luni. Aventurile sunt simple, toată lumea (poate) trece la un moment dat prin ele. O recomand pentru bogăția de situații de viață, deși învățămintele sunt livrate uneori didactic, nu numai prin descrierea firească a lucrurilor, ci cu teoretizare.
Culegerea aceasta de povestioare, cu ilustrații banale și învățăminte nu prea subtil livrate, a fost aleasă din librărie de micul de 2 ani și 10 luni și răscitită până pe la 3 ani și jumătate. „Girafa care nu voia să poarte ochelari” i s-a părut cea mai amuzantă.
Micul cameleon, proaspăt ieșit din găoace, își întreabă părinții cine e el, comparându-se pe rând cu diverse animale. Concluzia este că e unic. La 3 ani și ceva, când am citit-o prima oară, micul meu a văzut doar primul nivel, animalele frumos ilustrate. La aproape 7 ani i s-a părut extrem de amuzant că animalul e un cameleon, a cărui abilitate este chiar să împrumute trăsăturile mediului înconjurător. Ilustrațiile sunt simple, dar foarte puternice prin punerea în prim-plan a trăsăturilor esențiale ale fiecărui animal.
Micuța prințesă Sylvie își determină tatăl să descuie poarta grădinii palatului care dădea spre pădure și să pornească în aventură. Regele nu mai făcuse asta niciodată (hmmm), așa că uită de sine descoperind farmecul pădurii și o scapă din ochi pe Sylvie care, alergând după câinele ei Oscar, dă peste un urs. O povestioară simplă, dar în care părintele învață de la copil.
Ilustrații corecte, poveste banală. Lilia face tot ce trebuie – se poartă frumos, vrea să ajute, arată copiilor noștri prin comportament (și nu didactic) că atunci când nu știm ceva deschidem cărțile – și toată lumea lucrează către scopul util tuturor de a uni cele două părți ale pădurii, avem și ceva umor, dar cartea nu e ceva special.
Prima noastră „Capra cu trei iezi”, cartonată și interesant de mânuit datorită paginilor decupate la dimensiuni diferite. Citită și învârtită cu multă dedicație de pe la 2 ani și ceva până pe la 3 ani și jumătate.
Cu adevărat spectaculoasă. O carte neapărat de avut pentru micii și marii pasionați de dinozauri, dar și pentru complet începători. Alături de CEA MAI SPECTACULOASĂ CARTE DESPRE ANIMALE , exact ceea ce pare a fi, o enciclopedie în stil clasic, simplu, neaglomerat, cu fiecare pagină dublă dedicată unui singur dinozaur, 36 în total (foto cuprins).
Ilustrații drăguțe, povestioară nememorabilă, nimic special. Ratonul Emil nu primește ce-și dorește de Crăciun, e gelos când vede că bursucul Sașa are ce-și dorește el, dar în final e mulțumit că a câștigat un prieten nou. A nu se confunda cu deosebita O DORINTĂ DE CRĂCIUN a lui Katherine Rundell.
Această carte se vrea printre primele despre corpul uman și funcțiile lui. Din păcate conține o mare contradicție: desenele simpliste și clapetele sunt pentru 3 ani, informațiile din spatele clapetelor pentru 4-5 ani. De exemplu, la întrebarea „de ce are sângele meu culoarea roșie?”, vine o explicație despre globule roșii, albe, trombocite și plasmă total nepotrivită pentru o vârstă așa mică (foto). Atunci când a ajuns să înțeleagă genul acesta de explicații, micul meu deja prefera enciclopedia despre corpul omenesc de la Larousse, ceva mai complexă și mai dinamică în ilustrații.
Din seria de 13 cărți a lui James Mayhew care vor să deschidă apetitul pentru artă, am ales-o ca first taste la 4 ani și jumătate pe cea despre Mona Lisa pentru că al meu fiu are niște amintiri reziduale - când era tare mic, pe la 1,9-2,4 ani, și era în faza în care le place să se uite la capete de oameni, la Mona Lisa îi plăcea să se uite, știa cum o cheamă, Monai’a, așa putea spune, pictată de Davin’i. Nu știu de ce, ce îl atrăgea oare? Hm, eternul mister al Mona Lisei…
Povestioară previzibilă, ilustrații obișnuite, nimic special. Carte corectă dar nememorabilă, despre existența șoricelului de Crăciun în casa Moșului. Poate fi însă drăguță pentru un iubitor de șoricei.
În traducere liberă „Cursa fantastică în zbor” - ne-au plăcut mult ilustrațiile măiestre și tema de reflectat (fair play în competiții). Tot felul de mașinării zburătoare de admirat, care de care mai ingenioasă. Micul de 4 ani și jumătate s-a distrat să descopere în fiecare imagine ce mischief mai puneau la cale găinile ca să își elimine concurenții.
Cartea asociază câte o caracteristică a 6 animale cu tot atâtea instrumente muzicale sau fragmente din „Carnavalul animalelor”, suita muzicală a compozitorului francez Saint-Saëns.
O carte despre devastarea unui sat japonez de către un tsunami, aleasă de micuțul de 4 ani și 7 luni de la bibliotecă. A vrut s-o citim pe loc și apoi am luat-o acasă, unde s-a repezit imediat să recreeze scena în care vine valul peste sat, în stilul în care e ilustrată cartea (ultima foto). Două lucruri l-au atras, primul - aceasta este prima carte în care ilustrațiile sunt neobișnuite pentru el, pentru că sunt de fapt colaje din diverse materiale (hârtie de diverse feluri, bumbac, paie). L-a atras și povestea în sine, precum și oamenii cu aparență diferită.
În traducere liberă „Copilul de-a lungul timpului”, este o minunată carte de istorie socială văzută din perspectiva vieții pe care o duceau copiii, din preistorie până în anii ‘60, cronologic și în diverse zone din lume. Informațiile sunt pentru vârste mai mari, 7-8 ani, dar noi ne bucurăm și învățăm mult deja din imagini, de pe la 4 ani și 6 luni, cu filtrarea informațiilor prea complexe.
În traducere liberă „Moartea calului de fier”, aceasta este povestea atacului asupra unui tren cu aburi de către un trib de amerindieni, care a avut loc la data de 7 august 1867. Povestea curge frumos, iar ilustrațiile cu totul deosebite aparțin câștigătorului Medaliei Caldecott Paul Goble, care a scris mai multe povești despre cultura amerindiană.
De citit, mângâiat, iubit, avut în bibliotecă. O odă închinată locomotivei cu abur, premiată cu Medalia Caldecott. Este genul de carte despre care nu ai dubii dacă e sau nu extraordinară și unică. Ilustrațiile sunt pline de emoție și pasiune, te transportă lângă locomotivă, îi simți forța, dar și cât de incredibil de greu era să fie pusă în funcțiune.
Alături de TRAINS a lui Stephen Biesty sau și mai bine, după ea, aceasta ar fi cartea potrivită pentru 4-5 ani, nu atât de detaliată precum complexa HOW TRAINS WORK de la Lonely Planet, care e potrivită pentru 6-8 ani. Cartea poate fi folosită atunci când microbul trenurilor pune stăpânire pe micuții cititori și devin interesați de detaliile tehnice, aș zice pe la 4 ani și jumătate.
Aceasta ar fi cartea potrivită pentru 4-5 ani, nu atât de detaliată ca fantastica HOW TRAINS WORK de la Lonely Planet, care e potrivită pentru 6-8 ani. Cartea poate fi folosită atunci când microbul trenurilor pune stăpânire pe micuții cititori și devin interesați de detaliile tehnice, aș zice pe la 4 ani și jumătate. Poate fi folosită alternativ sau în paralel cu SEE INSIDE TRAINS de la Usborne. La 6 ani fiul meu se uită alternativ pe toate trei.
O poveste înduioșătoare, narată la persoana întâi, despre paisprezece dintre cei aproximativ 100.000 de copii rămași orfani și trimiși între anii 1850-1920 cu trenul de la New York către așezările nou-înființate din vestul Americii, pentru a fi adoptați de familiile fără copii de acolo. Ilustrații delicate însoțesc textul bine scris.