Of, of, of, ce carte înduioșătoare, cât de drăgălași sunt puiuții de bufniță! Mai ales Nic, cel mai mic. Cartea ne-a ajutat pe la 2 ani și 6 luni să depășim anxietatea de separare de orice fel: să rămână el la grădiniță, să îl scoată altcineva la plimbare, să plec eu la cumpărături etc. O cerea mult, era singurul indiciu că simțea că are nevoie de ea. Vedea acolo, probabil, cum e ok să fii îngrozit că ești singur și că mama a plecat, dar și că mama vine mereu înapoi. După vârsta de 3 ani și jumătate n-am mai scos-o din bibliotecă, stă acum în mica bibliotecă a „cărților pentru bebeluși”.