Am un crocodil sub pat

Foarte simpatică, merită citită atunci când apar monștri la culcare. Noi ne-am amuzat pe la 4 ani și jumătate și mesajul de validare a emoțiilor a fost clar primit (cred eu). Filip a reciti-o din când în când până pe la 6 ani și jumătate. Ilustrații vesele, cu perspectivă de la nivelul solului, ceea ce ne ajută să simțim mai bine vulnerabilitatea copilului al cărui cap ajunge la înălțimea clanței de la ușă.

Mai mult

Armstrong - Călătoria fantastică a unui șoricel pe Lună

Așa lucrare de absolvire mai zic! ARMSTRONG este o repovestire a primei aselenizări, dar nu pe marginea faptelor și oamenilor reali, ci într-o manieră originală. Cum, nu știați că de fapt un șoricel îndrăgostit de știință și spațiu a fost cel care, cu răbdare și imaginație, a cercetat și descoperit un mod de a ajunge pe Lună? Ilustrațiile sunt fantastice, diferite, cu detalii nebănuite, majoritar în nuanțe sepia, cu accente de culoare, ceea ce contribuie la atmosfera de poveste desprinsă dintr-un ziar al vremurilor.

Mai mult

Art Detective: Spot the Difference!

Cum spuneam și în recenzia pe marginea cărții THE ART TREASURE HUNT , de aceeași autoare, două muște dintr-o lovitură: introducere în artă și dezvoltare cognitivă. De ce să nu desfășurăm activități de căutare în tablouri ale marilor maeștri? În timp ce căutăm ce ni se cere, vorbim puțin și despre ce vedem în general, despre culori, textură, stil, fără să ne propunem să reține nume pompoase, dar folosind la maximum abilitățile de diferențiere vizuală.

Mai mult

Art și Max

Nouă ne place tare mult David Wiesner, multiplu premiat Caldecott și nu numai, pentru cărțile lui pline de imaginație și fabulos ilustrate, de nelipsit în formarea unei persoane. Fiul meu de 5 ani și 10 luni s-a amuzat și a fost intrigat, i-a plăcut ingeniozitatea autorului. A admirat personajele, culorile, povestea. Mie mi s-a reamintit că nu trebuie niciodată să ne considerăm atât de pricepuți la ceva încât să nu mai acceptăm o idee nouă, chiar dacă vine din partea unui începător.

Mai mult

Aventurile lui Fram, ursul polar

Ursul Fram (nu cel al lui Cezar Petrescu), ne împărtășește (la persoana întâi) povestea vieții lui, de la Polul Nord sălbatic, la lumea oamenilor și înapoi. Am citit băiatului meu vol. 1 pe la 3 ani și jumătate, iar pe al doilea recent, după 4 ani. Fiecare volum e gros, are cam 250 de pagini, asta pentru că este bogat în ilustrații și textul este puțin, o frază-două odată la două pagini. Am sentimente mixte în legătură cu cartea asta.

Mai mult

Aventurile lui Peter în țara afinelor

Una dintre minunatele cărți ale Elsei Beskow, scrisă în 1901 și tradusă în limba română, este despre un băiețel care vrea să dăruiască mamei de ziua ei afine și merișoare (ce simplitate minunată!) și este ajutat de însuși Regele Afinelor, un spiriduș de pădure, și de Mama-Merișor. Peter nu poate vedea afinele decât după ce e micșorat și el de către spiriduș, așa încât tufele de afine, totul, devin uriașe, vede totul din perspectiva unui spiriduș.

Mai mult

Aventurile râmei Oli

Prima carte din seria despre aventurile unui pui de râmă. Puiul de râmă simpatic, dar nimic special. Nu mi-a plăcut poezioara pe care mama lui vrea să i-o bage în cap ca mesaj de viață „Oli, ține minte un sfat mic: De vrei să fii fericit, nu te teme de nimic!”. Noi nu credem că nu trebuie să te temi de nimic, ni se pare chiar imposibil. Discutabil și că mama îl crede „cam aiurit”. Dacă chiar mama pune etichete… Așa că le-am sărit. Altfel, poate fi folosită pentru împrietenirea copilului cu legumele și fructele. Noi am citit-o pe la sfârșit de 3 ani - început de 4.

Mai mult

Aventurile râmei Oli la zoo

A doua carte din seria despre aventurile unui pui de râmă (prima este AVENTURILE RÂMEI OLI , 2016, Humanitas). Nu ne-a mai plăcut, nici mie, nici băiețelului, povestea este slabă. Iar din AVENTURILE RÂMEI OLI ÎN LAPONIA (2016) am citit primele două pagini și micul meu s-a plictisit, nu am terminat-o. Am încercat-o la început de 4 ani, am ținut-o la vedere o vreme, dar nu mi-a mai propus-o la citit.

Mai mult

Blue

Cărțile Laurei Vaccaro Seeger sunt de avut în bibliotecă și ținut. Cu ele se poate antrena diferențierea vizuală după vârsta de 2 ani și mai ales se pot introduce culorile într-o manieră care dezvoltă mai mult decât atât, pentru că nu conțin o simplă prezentare, ci au și un concept inteligent. Această carte anume e dedicată nuanțelor de albastru pe care le vedem în natură, dar și emoțiilor.

Mai mult

Băiatul care a stins soarele

Puiului meu i-a plăcut mult pe la 4-5 ani, pentru că l-a nimerit cu 2 iubiri: invențiile și înghețata. Ideea este că uneori acțiunile noastre au consecințe neprevăzute și trebuie să ne străduim să ne îndreptăm greșelile. Ilustrațiile sunt haioase, explicite, eroul principal are un cap uriaș de băiat cu creier mult.

Mai mult

Ce faceți după ce eu adorm?

Cărticică amuzantă și care poate nimeri la fix un copilaș care nu se poate liniști seara pentru că are impresia că ratează ceva și că toată lumea se distrează de mama focului după ce el merge la culcare. Ilustrații drăguțe, text puțin, idee simpatică. Am citit-o împreună spre 4 ani, când am fost sigură că a înțeles, și a cerut-o de câteva ori în intervalul 4-5 ani.

Mai mult

Ce se întâmplă noaptea

Utilă pentru o primă idee asupra lucrurilor care se petrec noaptea, cu atât mai mult cu cât băiețelul meu nu are cum să vadă prin experiență personală pentru multă vreme și e foarte curios. Pe lângă ilustrațiile mediu aglomerate, sunt explicații scurte, absolut suficiente și de la care se pot porni discuții mai detaliate. Bună și pentru cititorul începător. În foto atașate am inclus cuprinsul și câteva dintre paginile duble care ne-au plăcut cel mai mult. Formatul este cu câte o scenă pe o întindere de două pagini, orizontal sau vertical.

Mai mult

Cea mai bună înghețată din lume - Delifina și Tomtitel descoperă un mare secret

„Nice try!” a fost primul meu gând după ce am citit-o cu micuțul acum vreo lună. Ioana construiește o poveste poate cu gândul de a ne ajuta să educăm treptat la copii abilitatea extraordinară de a amâna plăcerea. Copiii pot înțelege că plăcerea este uneori mult mai mare dacă nu o satisfaci imediat, ci aștepți. Ilustrațiile nu îmi plac deloc, cu atât mai mult pentru această carte, sunt ca din „Marele Gatsby” al anilor ‘20. În special expresia fețelor mă debusolează.

Mai mult

Ceva ce nu s-a mai văzut

Cartea aceasta se potrivește tare cu băiețelul meu, care se crede inventator, așa că l-a atras mult de pe la 3 ani și 10 luni, s-a uitat frecvent pe ea până spre 5 ani, a adus-o o dată la citit și pe la 5 ani și 7 luni. Ilustrații haioase, detalii haioase, poveste puternică și veridică despre perseverență și gestionarea dezamăgirii după eșecuri succesive. Mi se pare foarte încurajatoare și educativă pentru copii, într-un fel natural, nedidactic. Plus avem o fetiță în rol de inventator, o schimbare binevenită a stereotipului paternalist.

Mai mult

Ciorile din Pearblossom

Nu m-au impresionat nici povestea, nici ilustrațiile. Pe scurt, un șarpe fură în fiecare zi ouăle dintr-un cuib de ciori, până când într-o zi, tatăl bufniță și prietenul său bufnițoi găsesc soluția de a pune în locul ouălelor unele de lut ars, care cad greu la stomac șarpelui și care, zvârcolindu-se de durere, se încolăcește în jurul ramurilor copacului până se înnoadă pentru totdeauna. Am citit-o cu al meu fiu abia pe la 6 ani și 10 luni, așa a venit la rând, dar poate fi citită de pe la 5 ani. El s-a amuzat și a cerut-o câteva seri la rând, l-au fascinat șarpele și soluția găsită contra lui.

Mai mult